Anuntul facut de Lady Gaga dupa o lunga perioada de absenta. In august va lansa un nou single
Artista americana si-a anuntat revenirea pe piata muzicala printr-un mesaj postat pe internet, insotit de o fotografie care o prezinta pe cantareata purtandu-si parul intr-o coafura voluminoasa, pe spate, si un chip aproape lipsit de machiaj, acoperit insa de o masca transparenta de mari dimensiuni.
Cuvantul „artpop” poate fi vazut tatuat pe antebratul stang al cantaretei.
Titlul primului single extras de pe noul album al cantaretei Lady Gaga nu a fost dat publicitatii.
Fanii vor putea sa achizitioneze albumul in regim de precomanda incepand de la 1 septembrie, dar si o aplicatie pentru telefoanele inteligente, intitulata „Artpop”.
Albumul „Artpop” va fi lansat pe 11 noiembrie, ca si aceasta aplicatie care asigura utilizatorului accesul la diverse continuturi (muzica, videoclipuri, moda, arta) si care permite fanilor din lumea intreaga ai artistei americane sa comunice intre ei.
Cantareata Lady Gaga, care a concertat la Bucuresti in august anul trecut, a devenit celebra gratie unor piese precum „Bad Romance” si „Poker Face”, dar si cu ajutorul unui marketing agresiv si al provocarilor – in special vestimentare.
Lady Gaga a castigat deja numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizari), a stabilit doua recorduri mondiale si a inregistrat vanzari de peste 23 de milioane de exemplare din albume si 64 de milioane din single-uri.
Billboard a numit-o „artistul anului” 2010 si „cel mai bine vandut artist al anului 2010”.
Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenti oameni ai decadei 2000, a fost inclusa in Topul 100 al celor mai influenti oameni din lume intocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebritati de pe glob.
Tot editorii revistei Forbes au pozitionat-o pe locul 7 pe lista lor anuala a celor mai influente femei din lume.
R.N.