Anunțul făcut de Daniel Pavel! Toți concurenții de la ”Survivor România” sunt vizați. Miza e uriașă
Este o zi foarte importantă pentru toți concurenții de la ”Survivor România”. Daniel Pavel va face un anunț referitor la miza uriașă pe care o va avea jocul de recompensă. În prezent, în competiție au mai rămas doar zece concurenți. Aceștia se luptă să ajungă în Marea Finală a show-ului de la Pro TV.
În prezent, în competiția care se filmează în Republica Dominicană au mai rămas zece concurenți. Aceștia se luptă pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro. Astăzi, atât Vulturii, cât și Tigrii, denumirile pe care le-au primit pentru ”Războinici” și ”Faimoși”, încep o nouă săptămână grea în care trebuie să demonstreze că sunt cei mai buni la probe.
Miză uriașă pentru concurenții de la ”Survivor România”
De asemenea, concurenții vor discuta și despre plecarea concurentei Mari Fica din cadrul competiției. Elena va spune despre aceasta că „a reușit să plece cu zâmbetul pe buze și să ne facă și pe noi să zâmbim”, arată showblitz.ro.
Concurenții se vor lupta, din nou, cu vremea din Republica Dominicană. Ploaia nu-i va ajuta să se odihnească, peste noapte. În ciuda acestor condiții, concurenții vor da totul pe traseu, pentru a câștiga puncte importante. Iar miza este uriașă, așa cum va preciza și Daniel Pavel. Echipa care va câștiga jocul de recompensă va avea parte de o surpriză foarte frumoasă.
În momentul de față, în emisiunea ”Survivor România” de la Pro TV au mai rămas zece concurenți: Ștefania Ștefan, Alex Delea, Ionuț Popa, Oana Ciocan, Blaze, Alex Nedelcu, Elena Chiriac, Marian Drăgulescu, TJ Miles și Doru Răduță.
Sursă foto: Instagram