Iernile vor avea viscole mai rare, însă tot mai puternice, anuntă meteorologii. Specialiştii au făcut previziuni dezastruoase în contextul încălzirii globale, mai ales că şi în 2017 am înregistrat un record de temperatură. Clima se schimbă peste tot în lume, inclusiv în România şi fenomenele extreme vor deveni un fapt obişnuit.
În Bucureşti, vremea este neobişnuit de caldă pentru această perioadă, dar asta ar putea deveni normalitate în iernile care urmează şi am putea asista la o scădere dramatică a stratului de zăpadă, chiar şi cu 80 de procente. Dacă erau 60 de cm, de pildă, vom mai vedea zăpadă cel mult de 12 centimetri. De altfel, 2018 va arăta că asistăm la schimbări climatice importante. Primăvara va începe mai repede cu cel puţin o săptămână. Dar nu-i neapărat o veste bună.
„Deja observăm tendinţe de scădere a grosimii şi extinderii stratului de zăpadă, o reducere a numărului de ninsori şi acest lucru se va amplifica în următorii ani şi următoarele decenii. Prin definiţie, primăvară şi toamna sunt de tranziţie, cu fenomene imprevizibile, dar acum vor şi mai intense, treceri rapide de la rece la cald”, a declarat climatologul Roxana Bojariu, citată de stirileprotv.ro.
Verile din următoarele decenii ar putea fi ca vara lui 2016, când a fost depăşit orice record de temperaturi caniculare.
Cristian Proistoşescu, cercetător la Washington University, Seattle: „M-am uitat de curând la prognoza pentru România şi mai ales pentru Bucureşti. În momentul de faţă, avem 6 zile care se depăşeşte gradul de canicula. Dacă vom continua, vom avea o lună de canicula pe vara până în 2050 şi până la 60 de zile pe vară peste gradul de caniculă până la sfârşitul secolului.”
2018 va aduce în iuile şi august zile caniculare cu temperaturi de peste 40 de grade la umbră. Meteorologii ne avertizează că ne îndreptăm către un dezastru climateric dacă nu reuşim să reducem masiv emisiile de gaze cu efect de seră.