Vești bune pentru cei care urmează să călătorească cu avionul. Anunțul vine din partea Comisiei Europene și se adresează tuturor companiilor aeriene din Uniunea Europeană
Astfel, potrivit Comisiei Europene, toate companiile aeriene vor furniza tehnologia 5G la bordul avioanelor lor. Totodată, cu această ocazie, pasagerii se pare că vor avea posibilitatea de a folosi telefonul mobil în timpul zborului, moment în care funcția ”mod avion” devine inutilă.
„Pe lângă tehnologia mobilă din generațiile anterioare, companiile aeriene vor fi în măsură să furnizeze cea mai recentă tehnologie 5G la bordul avioanelor lor, întrucât Comisia a actualizat decizia de punere în aplicare privind spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul aeronavelor, desemnând anumite frecvențe pentru tehnologie 5G în timpul zborului”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
În urma acestei decizii, toate statele membre UE trebuie să se conformeze până la data de 30 iunie 2023. Pasagerii din avion vor avea acces și la internet, vor putea telefona ori tirmite SMS-uri, vor putea asculta muzica sau pot viziona filmele preferate cu ajutorul datelor mobile.
Serviciul va putea fi aplicat cu ajutorul unui echipament special numit pico-celulă care conectează rețeaua avionului la de la sol prin intermediul unui satelit.
„Cerul nu mai este o limită atunci când vine vorba de posibilitățile oferite de conectivitatea super-rapidă și de mare capacitate”, a declarat Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă.
Reamintim că la bordul avioanelor este interzis folosirea telefoanelor mobile, iar pasagerii sunt obligați, ca la decolare, să activeze funcția ”mod avion” ori să închidă telefoanele. Aceasta practică reprezintă o măsură de siguranță prin care se evită interferențele cu sistemele electrice și de telecomunicații ale avionului.