Anuntul de ULTIMA ORA facut de Guvern! Contributiile la sanatate NU vor fi majorate nici in acest an si nici in anii urmatori

De: Cancan
Publicat: 28/07/2014 | 14:41

O asemenea dezbatere nu a avut loc în Guvern, după ce secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc declarase că ar putea creşte contribuţia pentru asigurările de sănătate cu până la 14 la sută. Ministrul Sănătăţii a declarat luni că nu vor fi majorate contribuţiile la sănătate nici în acest an şi nici în anii următori, iar o asemenea dezbatere nu a avut loc în Guvern, precizând că în 2010 au existat propuneri privind posibile majorări, dar au rămas la stadiul de discuţii.

„Ministerul Sănătăţii nu a discutat cu Fondul Monetar Internaţional şi nici cu alte organisme internaţionale o eventuală creştere a contribuţiilor la Sănătate. De asemenea, nu a avut loc o asemenea dezbatere nici în Guvernul României. Ştiu că acum 4 ani, în anul 2010, au existat propuneri privind posibile majorări, dar rămase la stadiul de discuţii. Subliniez faptul că nu vor fi majorate contribuţiile la Sănătate”, a spus Nicolae Bănicioiu, citat într-un comunicat de presă al MS.Contribuţia pentru asigurările de sănătate ar putea creşte până la 14 la sută, o discuţie în acest sens având loc cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care au considerat că o astfel de măsură este „esenţială şi justificată”, a declarat luni secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc. Secretarul de stat a precizat că la nivelul Ministerului Sănătăţii există discuţii privind posibilitatea majorării contribuţiei pentru asigurările de sănătate, fără ca până acum să existe o decizie în acest sens.

„A fost o discuţie privind analiza sistemului de sănătate. Nu este un obiectiv sau o măsură stabilită de Guvern. Au fost discuţii globale. Nu avem o discuţie sau decizii la nivel interministerial. Este doar o discuţie în perspectivă şi merită făcută, după părerea mea”, a spus secretarul de stat, la conferinţa de presă dedicată Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Hepatitei, organizată de MEDIAFAX, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO),

Dorel Săndesc a adăugat că discuţia din Guvern privind reducerea CAS a venit şi pe fondul unei „frici de noi taxe”. „Am văzut sondaje în care oamenii pun pe primul loc sănătatea, fiind de acord să plătească mai mult. Discuţia e necesară şi am discutat inclusiv cu FMI. Este o dezbatere pe care vrem să o avem. Părerea mea e că ar trebui revenit la nivelul anterior, pentru că această contribuţie este la nivel standard în UE, 13,5-14 la sută”, a mai spus Săndescu.

Citeste si

Comandament de INUNDATII la Guvern! COD GALBEN de ploi si vijelii, valabil pentru aproape toata tara

Adoptarea noului Cod rutier a fost amanata de Guvern.

Au fost prezenti reprezentanti ai Casei nationale de Asigurari

Secretarul de stat a precizat că la discuţiile cu oficialii FMI au participat şi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi ai Ministerului de FinanţeÎntrebat care a fost poziţia FMI, secretarul de stat a răspuns: „Nu s-au opus, chiar au apreciat, considerând că este justificată.”

L.L