Mezzosporana Maria Macsim Nicoară se află internată de luni la spitalul de Neurochirurgie din Iași, dar starea ei medical nu este deloc bună, Medicii de acolo au subliniat că totul depinde de organism, însă spun că un lucru trebuia făcut imediat după ce artista a căzut pe scări și s-a lovit la cap.
Mai mulți factori agravanți au fost îndepliniți din momentul în care mezzosoprana a căzut pe scări și până a ajuns la spital, tocmai de aceea starea medicală a Mariei Nicoară este foarte gravă, scrie Ziarul de Iași. Ea se află în comă, mai mult, organele ar fi început să cedeze.
Cadrele medicale de la spitalul unde se află inconștientă artista au dezvăluit care sunt factorii care vor influența situația medicală a acesteia. Au menționat însă că, deși de luni, când a fost internată, s-au făcut toate eforturile posibile, nu se văd semne de ameliorare, mai mult, starea ei este din ce în ce mai gravă.
În aceste cazuri, spun specialiștii, mai mulți factori influențează starea pacientului. Sunt oameni care rezistă la traumatisme grave, dar totul depinde de starea iniţială a pacientului, precum şi de timpul care trece din momentul instalării leziunilor. Cu alte cuvinte, timpul până când a fost anunțată Ambulanța trebuia să fie cât mai scurt posibil.
VEZI AICI: SOȚUL MARIEI NICOARĂ SE APĂRĂ: ”AU MAI FOST DISCUȚII TENSIONATE! NU AM BĂTUT-O NICIODATĂ!”
Doar că în cazul mezzosopranei care duminică noaptea a căzut pe scări, în locuința sa, apelul la 112 s-a format abia peste opt ore, astfel că s-a scurs un timp îndelungat până la intervenţia chirurgicală. Motiv pentru care medicii nu sunt deloc optimiști în ce privește o evoluție favorabilă a pacientei.
În evaluarea stării medicale a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, specialiştii susţin că un factor important îl are consumul de alcool, care slăbeşte foarte mult rezistenţa organismului în acele momente, dar şi în general. Apropiații artistei susțin că mezzosoprana nu obișnuia să consume alcool.