Anunț șocant: o nouă tulpină de COVID-19 a fost descoperită în Finlanda! Testele PCR ar putea să nu o detecteze, susțin cercetătorii
O echipă de cercetători din sudul Finlandei a descoperit o nouă tulpină, “unică” de COVID-19, iar dezvăluirile specialiștilor au șocat milioane de oameni. Testele PCR ar putea să nu o detecteze, susțin oamenii de știință de peste hotare.
Anunț oameni de știință: o nouă tulpină de COVID-19 a fost descoperită în Finlanda
Angajații de la Vita Laboratories au declarat că noua variantă a coronavorusului – denumită Fin-796H – prezintă mutații similare cu cele descoperite la tulpinile din Marea Britanie sau Africa de Sud. Cu toate acestea, varianta finlandeză este considerată “unică”, au precizat cercetătorii, relatează publicația yle.fi.
“Tulpina a fost depistată la un pacient săptămâna trecută, astfel că, încă, nu știe cât de rezistentă este la vaccinurile care au fost deja create”, a declarat Taru Meri, cercetătoare la Vita Laboratories, potrivit sursei citate.
Cu toate că această variantă a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită în Finlanda, este puțin probabil să aibă originea în această țară, care a înregistrat o rată redusă de infectare cu coronavirus, au mai subliniat oamenii de știință. Însă, această nouă tulpină are un cod genetic complet diferit de cel al tulpinilor de COVID-19 descoperite până în prezent, a afirmat Petri Auvinen, directorul departamentului de cercetare al Institutului de Biotehnologie din cadrul Universității din Helsinki.
Din acest motiv, tulpina finlandeză ar putea să nu fie detectată de testele PCR.
“Aceasta este cea mai importantă informație despre varianta Fin-796H pe care o avem până acum”, a mai precizat cercetătoarea Taru Meri.
OMS: tulpina sud-africană a virusului SARS-CoV-2 nu este mai letală decât celelalte
Sursa foto: pixabay.com/ro