Cu siguranţă Dana Roba e acum o femeie împlinită, după ce a devenit mămică, în urmă cu aproape două luni şi jumătate. De câţiva ani, aceasta pare să fi uitat de vremurile în care apărea pe micul ecran, în diverse emisiuni, şi toată lumea o cunoştea drept amanta manelistului Nicolae Guţă.
Asta deoarece Dana Roba s-a pus la casa ei, iar după ce s-a măritat şi şi-a găsit echilibrul interior alături de alesul inimii sale, ea a devenit mămică pentru prima oară, când a adus pe lume o fetiţă. În urmă cu puţin timp, fosta iubită a lui Guţă a făcut în sfârşit publice primele imagini cu micuţa, alături de nişte mesaje care demonstrează cât de topită este Dana după ea.
Însă, în urmă cu puţin timp, Dana a făcut anunţul şoc în direct: este din nou însărcinată! „Eu când am fost mică, m-au lăsat părinţi cu fraţii mei acasă. Nu am ştiut că unde a pus tata o napolitană era şi otravă. Am mâncat-o. Fraţii mei m-au găsit în stare critică. Părinţii mei s-au pus pe genunchi şi s-au rugat la Dumnezeu. Am 25 de ani si sunt însărcinată cu al doilea copil. ÎI multumesc lui Dumnezeu pentru viaţa pe care o am acum. Este foarte bine, mai bine ca la prima sarcină. Nu mai vărs. Cred că am vreo 3 săptămâni. Nu am mai mult. DA, este foarte repede. Am făcut calculele şi voi naşte în februarie. Am făcut deja calculele şi este bine aşa. O să îi trimit la şcoală împreună”, a declarat Dana Roba.