Anunț-șoc! Ce ce preț ar putea ajunge carnea de miel
Preţul cărnii de miel ar putea ajunge, în preajma Sărbătorilor Pascale, la 12-14 lei/kg în viu, faţă de 9-12 lei/kg cât se înregistrează în această perioadă în funcţie de zonă, potrivit estimărilor Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine (ACEBOP).
„Pe sectorul de ovine, preţul previzionat la miel de 12-14 lei pe kilogram în viu va ajunge undeva aproape de Paşte. Astăzi, ne aflăm la 9 – 12 lei pe kilogram în viu în funcţie de zonă. Ce este negativ pe partea de ovine este faptul că se continuă exportul de animale vii, iar abatorizarea a scăzut cu aproximativ 32,8%. Vindem în continuare materie primă fără să ne gândim că am câştiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. La ora actuală avem contracte cu Libia, urmează Iordania şi Iran„, a declarat recent preşedintele ACEBOP, Mary Pană.
În 2017, România s-a situat pe locul patru în rândul statelor membre, după Regatul Unit, Spania şi Grecia, la efectivele de ovine şi caprine deţinute, cu un total de 11,485 milioane de capete, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
În ceea ce priveşte piaţa bovinelor vii, şeful asociaţiei crescătorilor şi exportatorilor de animale a precizat că pe export situaţia este negativă, piaţa fiind în scădere din cauza vânzărilor din America de Sud ” la preţuri incredibil de mici”.
„Pentru bovinele noastre avem pieţe în aşteptare şi în derulare. Libia este o piaţa în derulare, aşteptăm Iordania, Irak, Iran. Avem fermieri în România cu bovine de peste 500 de kilograme care aşteaptă de o zi pe alta aceste contracte. Fermierii, crescători de bovine din România, se plâng mai ales de politica Uniunii Europene în acest domeniu, nu de politica românească, pentru că pe plan naţional noi suntem foarte mici jucători. La ora actuală, acordul cu Iran este semnat, deci Tracian Beef, membru ACEBOP, a semnat deja acordul cu Iran. Mulţumim Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Agriculturii şi ambasadelor. În schimb, Turcia nu este o prioritate în acest moment pentru noi pentru că preţurile sunt foarte mici„, a mai spus preşedintele ACEBOP.
Liderul Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine a participat, miercuri, la o dezbatere privind industria cărnii din România.
Conform datelor INS, la 1 decembrie 2017 erau 2,011 milioane capete bovine, în scădere cu 38,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2017. La jumătatea anului 2018, efectivele înregistrau un nou recul până la 2,002 milioane exemplare.