Anunț pentru toți românii: e oficial, se va putea ieși mai devreme la pensie! Una dintre schimbările importante pe care autoritățile le pregătesc pentru sistemul pensiilor de stat ale românilor este stabilirea unui singur tip de pensie anticipată. Acum există două tipuri. Mai exact, acum există pensia anticipată (fără penalizare de cuantum) și pensia anticipată parțială (cu penalizare de cuantum). În viitor vom avea numai pensia anticipată (cu penalizare de cuantum).
Astfel, conform proiectului de lege, viitoarea pensie anticipată o să se cuvină cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei-standard de pensionare. Aceasta va putea fi cerută de românii care au realizat stagiul complet de cotizare (adică vechime legală în muncă de 35 de ani) și de românii care l-au depășit cu până la opt ani.
„Cuantumul pensiei anticipate se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare (…) și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare (…)”, scrie în inițiativa legislativă, făcându-se referire la următoarele diminuări:
Pensia anticipată va fi transformată automat în pensie pentru limită de vârstă. Totodată, se va recalcula pensia – adică se va scoate diminuarea de cuantum și se vor aduna eventualele perioade de stagiu de cotizare realizate în perioada de pensionare anticipată.
CITEȘTE ȘI: INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ DESPRE VÂRSTA DE PENSIONARE. NOI PENSII SPECIALE
În prezent, pensia anticipată poate fi obținută cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei-standard de pensionare. Însă numai dacă a fost realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.
Pensia anticipată parțială (adică viitoarea pensie anticipată) se poate obține tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei-standard de pensionare. Dar este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează și cei care depășesc stagiul complet cu până la opt ani).
La pensia anticipată este nevoie de o vechime în muncă mai mare decât pentru pensia anticipată parțială. Totuși, cuantumul pensiei anticipate parțiale este mai mic, pentru că se aplică anumite penalizări. Pentru bărbați, vârsta obișnuită de pensionare este de 65 de ani, iar pentru femei – de 63 de ani (însă prin creșteri anuale treptate se va ajunge la 63 de ani abia peste câțiva ani buni).
Atenție! Proiectul noii legi a pensiilor NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare în septembrie 2021, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.