Anunț ireal pe plajă, postat de managerul unui hotel de 4 stele din Cap Aurora: „Șezlongurile nu se pot…”
Sezonul estival a început în mod oficial, iar mulți români au plecat, deja, în concedii. Unii au ales să meargă pe litoralul românesc, alții au luat cu asalt destinațiile turistice din străinătate. Zilele trecute, câțiva dintre turiștii care au mers în Cap Aurora, cea mai mică dintre stațiunile litoralului românesc, au avut parte de o surpriză din partea unui operator de plajă. Anunțul respectiv a fost publicat și pe rețelele de socializare, iar postarea a adunat zeci de reacții.
Un anunț venit din partea unui operator de plajă, plajă ce aparține unui hotel de 4 stele din Cap Aurora, a stârnit indignare pe rețelele de socializare. Potrivit comunicatului respectiv, fiecare șezlong nefolosit timp de 30 de minute poate fi relocat altui turist.
„Șezlongurile nu se pot rezerva. Fiecare șezlong nefolosit pentru o perioadă de 30 de minute se poate reloca altui turist, fiind considerat liber. Nu lăsați prosoape sau obiecte personale pe șezlong atât timp cât nu îl utilizați”, se arată în anunțul respectiv.
Anunțul operatorului de plajă, menit să asigure accesul echitabil la șezlonguri pentru toți turiștii, a stârnit reacții în mediul online. Mulți turiști s-au declarat indignați de această decizie, susținând că se simt limitați în libertatea lor de a ocupa șezlongurile pe care le-au plătit. Ei susțin faptul că nu vor putea găsi un loc liber pe plajă în timpul sezonului aglomerat.
CITEȘTE ȘI: Nu e o eroare! Câți euro au plătit 8 turiști români pe o masă, într-un restaurant din Thasos
Cum au reacționat românii care au văzut anunțul respectiv
Postarea de pe Facebook a adunat zeci de like-uri și comentarii. În timp ce unii s-au arătat total nemulțumiți de măsura impusă, alții au „salutat” cu entuziasm această inițiativă, evidențiind necesitatea unui sistem mai echitabil în utilizarea șezlongurilor. Cei din urmă au apreciat faptul că măsura va încuraja turiștii să fie mai responsabili și să nu ocupe abuziv șezlongurile pentru perioade lungi de timp, fără a le folosi efectiv.
„Eu înțeleg și recomandarea făcută pentru acei nesimțiți care se trezesc la 6:00, aruncă un prosop pe șezlong, apoi cât stă el plecat la masă, la somn, etc…nu poate fi utilizat, că de….așa suntem noi ca nație, cu ‘bun simț‘. Dacă acest operator nu percepe taxa pe șezlong, are tot dreptul să ceara să lăsăm acasă proastele obiceiuri, părerea mea! ”
„Zice că dacă stai în apă mai mult de 30 minute, rămâi fără șezlong
„Regula este foarte bună pentru că au plajă privată și piscină, iar turiștii își ocupă locurile de dimineața, punând prosoapele. Complexul Mera are circuit închis, iar serviciile oferite sunt de calitate. Vulpile să se abțină.”
„Probabil a vrut să transmită că nu se acceptă să mergi să pui un prosop pe șezlong, pleci în oraș la masă, vii peste 3 ore și să te aștepți să îl ai acolo rezervat… Sau mergi dimineața să arunci 3 prosoape pe șezlonguri și le folosești când ai chef in timpul zilei”.
„O să aibă turiști 0”, sunt câteva dintre comentariile de la postarea respectivă.
VEZI ȘI: Apocalipsa după Mamaia | Cum arată plajele din celebra stațiune acum, în iunie 2023