Anunț important pentru șoferi! Schimbări importante în ceea ce privește permisul de conducere

De: Cancan
Publicat: 15/01/2019 | 17:55
Anunț important pentru șoferi! Schimbări importante în ceea ce privește permisul de conducere

Românii care vor să obțină permisul de conducere trebuie sa aibă în vedere câteva noi reguli, înainte de a se înscrie la școala de șoferi. În vederea obținerii carnetului auto, persoanele interesate trebuie să îndeplinească niște condiții, printre care și susținerea unui examen.

Conform Codului rutier, persoanele care au împlinit 18 ani pot obține permisul de conducere pentru mașini din categoria B. E vorba de autovehicule ale căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de opt, scrie site-ul de specialitate avocatnet.ro.

În privința persoanelor care au împlinit 16 ani, acestea pot obține permisul de conducere pentru următoarea categorie de mașini mici: B1. E vorba, în concret, de cvadricicluri ale căror masă proprie nu depășește 400 kg (550 kg pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri).

Totuși, pe lângă condiția împlinirii vârstei minime de 18 (respectiv 16) ani, cei care vor să poată conduce trebuie să mai îndeplinească o serie de condiții:

  • să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor din categoriile şi subcategoriile pentru care solicită examinarea;
  • să facă dovada pregătirii teoretice şi practice, realizată prin cursuri organizate de unităţi autorizate pentru categoriile/subcategoriile pentru care solicită examinarea;
  • să facă dovada că domiciliază sau că are reşedinţa pe raza serviciului public de permise unde vrea să susțină examenul și să obțină carnetul;
  • să nu fi fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie.