Anunţ important pentru românii din Italia! Amenzile pot ajunge la 50.000 de euro!
Deputaţii italieni au aprobat proiectul de lege nr.1041 cu 413 voturi pentru, 5 împotrivă şi o abţinere, documentul urmând să fie analizat în curând şi de Senatul Republicii.
Priectul de lege prospus de vicepreşedintele grupului PD din Camera Deputaţilor a Italiei, Titto Di Salvo, prevede ca plata salariilor să nu mai fie făcută în numerar, ci numai prin transfer bancar sau prin intermediul unui oficiu poştal.
Drept urmare, scrie rotalianul.com, citat de obsernator.ro, angajatul îşi va putea primi salariul numai prin următoarele modalităţi:
– transfer bancar în contul angajatului, cont identificat prin codul IBAN
– plata în numerar prin intermediul ghişeului bancar sau cel poştal indicat de angajator
– plata prin emiterea unui cec care va fi livrat direct angajatului sau unui împuternicit al angajatului, cu condiţia ca împuternicitul să fie soţul/soţia, concubinul sau o persoană din familie cu vârsta peste 16 ani.
Nerespectarea acestor prevederi ale noii legi din partea angajatorilor le va aduce acestora amenzi între 5.000 şi 50.000 de euro.
Important de precizat este că de la aceste obligaţii sunt scutiţi angajatorii care sunt persoane fizice. De exemplu, cei care angajează îngrijitoare sau menajere nu sunt obligaţi la plata salariilor prin transfer bancar sau oficiu poştal, în cazul în care contractul de muncă este înregistrat pe numele unei persoane fizice.