Anunț important pentru români! Ce se întâmplă cu tichetele de masă, din februarie 2022
O nouă lege a intrat în vigoare în ceea ce privește tichetele de masă 2022.
De la 1 februarie 2022, tichetele de masă, voucherele de vacanţă, tichetele cadou, culturale şi cele de creşă, care sunt acordate salariaţilor de către angajatori, vor fi emise doar în format electronic.
Drept urmare, tichetele nu mai pot fi emise în forma tipărit, cu excepţia celor emise până la data de 31 ianuarie 2022, care rămân valabile până la expirare.
Schimbarea despre tichetele de masă pe care toţi românii trebuie să o afle a fost decisă în cursul lunii decembrie a anului trecut în cadroul unei ordonanţe de urgenţă.
OUG 130/2021, publicată în Monitorul Oficial pe 18 decembrie 2021, prevede că tichetele de masă emise în format tipărit vor fi eliminate, acestea urmând a fi eliberate doar pe suport electronice, respectiv pe card.
O altă schimbare de care românii trebuie să afle se referă la celebrele tichete cadou. Astfel de tichete pot fi oferite de angajatori doar propriilor salariaţi şi nu altor persoane, aşa cum era posibil înainte de intrarea în vigoare a OUG 130/2021.
Tichete de masă, schimbarea pe care toţi românii trebuie să o afle
Până acum, tichetele cadou puteau fi acordate, pe lângă angajaţi, şi „altor categorii de beneficiari, pentru campaniile de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă și publicitate”.
Această lege s-a schimbat, iar angajatorii care nu vor respecta noile prevederi riscă amenzi uriaşe de până la 35.000 de lei.
Potrivit unui studiu, românii sunt mulţumiţi de sistemul de tichete de masă şi preferă ca acestea să fie incluse în pachetul salarial.
Nouă din 10 români sunt mulțumiți de sistemul de tichete și preferă includerea acestora în pachetul salarial, arată un studiu APET. Peste jumătate dintre angajatori consideră că tichetele sunt esențiale pentru derularea business-ului.
După doi ani de la debutul pandemiei pe plan local, Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET) a derulat un studiu cu ajutorul Exact Business Solutions pentru a evalua percepția angajatorilor, a salariaților și a comercianților asupra sistemului de bilete de valoare în România. Rezultatele arată că 90% dintre companii au păstrat pachetele de beneficii extrasalariale după debutul crizei sanitare. În plus, mai mult de jumătate dintre comercianți au observat o influență pozitivă asupra cifrei de afaceri și o treime dintre aceștia spun că această soluție de plată a stimulat creșterea numărului de clienți, dar și a veniturilor. De asemenea, 9 din 10 angajați sunt mulțumiți de acest sistem, iar 60% dintre cei care vor să își schimbe locul de muncă nu iau în considerare o ofertă fără tichete de masă.
„Ecosistemul format în jurul tichetelor are un impact pozitiv asupra economiei locale, dar și asupra strategiei de atragere și motivare a angajaților. Acesta a funcționat foarte bine chiar și în contextul pandemiei, iar salariații au apreciat beneficiile pe care le generează inclusiv la nivel individual, prin menținerea puterii de cumpărare și evitarea plății cash. Mai mult, 78% dintre comercianți au declarat că au atras clienți noi datorită acceptării tichetelor. Plata cu cardul a intrat în obișnuința românilor, iar datele evidențiate de studiu ne arată că piața este pregătită pentru tranziția către digitalizarea întregului sistem”, a declarat Dana Sîntejudean, vicepreședinte al Asociației Profesionale a Emitenților de Tichete.
87% dintre companii consideră că tichetele contribuie la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor, iar un pachet salarial care cuprinde acest tip de beneficii este mai atractiv pentru angajați și influențează pozitiv rata de retenție. Majoritatea respondenților au declarat că, din punct de vedere operațional, pentru ei nu este un efort să ofere tichete de masă sau cadou. În prezent, cel mai popular beneficiu extrasalarial, oferit de 80% dintre respondenți, este tichetul de masă.
6 din 10 companii consideră că valoarea tichetelor de masă ar trebui să crească, depășind valoarea actuală de 20,09 lei, pentru a le asigura angajaților o alimentație adecvată. Astfel, angajații ar avea o alimentație mai bună și ar fi, în general, mai mulțumiți la locul de muncă.
9 din 10 angajați spun că sunt mulțumiți, în general, de beneficiile pe care le primesc sub formă de bilete de valoare, iar 70% consideră că este esențial să aibă tichete de masă în pachetul salarial, în timp ce pentru peste 60% acesta este un criteriu important atunci când își caută un loc nou de muncă. Mai mult de jumătate dintre respondenți spun că tichetele de masă reprezintă o componentă semnificativă din veniturile lunare totale, deoarece asigură hrana, oferind o motivație suplimentară la locul de muncă. În contextul sanitar actual, angajații au remarcat că tichetele pe card au contribuit la evitarea plăților în numerar, limitând contactul fizic cu casierii.
Comercianții care acceptă plata cu tichete sunt foarte mulțumiți de acest sistem, care a avut un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri, inclusiv în timpul pandemiei, când activitatea unora dintre ei a fost limitată de restricțiile în vigoare. Astfel, 99% dintre comercianți sunt foarte mulțumiți de voucherele de vacanță, 92% apreciază impactul pozitiv al tichetelor de masă, iar topul beneficiilor preferate este completat de tichetele cadou, apreciate de 90% dintre aceștia. Motivul principal care i-a determinat să accepte această metodă de plată a fost cererea clienților, pentru peste 90% dintre comercianți. Decizia s-a dovedit bună pe termen lung, deoarece 78% au declarat că au atras clienți noi, iar în prezent 31% dintre comercianți estimează că între 10%-30% din cifra de afaceri lunară este generată de plata cu tichete. Comercianții au remarcat și că valoarea medie a bonului de cumpărături este mai mare în cazul serviciilor achitate cu cardul de masă.
De asemenea, majoritatea companiilor din România (83%) sunt favorabile digitalizării tuturor tipurilor de tichete și pot accepta exclusiv plata cu cardul. Acestea consideră că tichetele de masă, cardurile cadou, cardurile de vacanță sau tichetele culturale sunt foarte ușor de folosit în format digital. Digitalizarea tichetelor este de ajutor și pentru angajatori, deoarece cardurile sunt ușor de utilizat, birocrația este redusă, iar efortul administrativ este mai mic.
Studiul a fost realizat de Exact Business Solutions la cererea Asociației Profesionale a Emitenților de Tichete (decembrie 2021) pe un eșantion reprezentativ de 1.100 de respondenți, prin care au fost implicate 300 de companii din întreaga țară, 502 de angajați (eroare maximă de eșantionare ± 4,4%) și 300 de comercianți (eroare maximă de eșantionare ± 5,7%).