Anunț important pentru bucureșteni! S-a decis când se deschide metroul din Drumul Taberei!

De: Cancan
Publicat: 19/09/2018 | 12:15

Magistrala 5 a metroului din Capitală, pe tronsonul Eroilor – Drumul Taberei, va fi inaugurat conform planului, a anunțat ministrul transporturilor, Lucian Șova.(CITEȘTE ȘI: EXPLOZIE LA O ȘCOALĂ DIN MUREȘ: DOI RĂNIȚI ȘI PESTE 70 EVACUAȚI)

Investiţia a fost începută în 2011, iar termenul de finalizare a fost amânat patru ani. Acum, se pare că data inaugurării române luna martie 2019.(NU RATA, AICI: CUM S-A TREZIT POLIȚISTUL-SĂGEATĂ CU 3.000.000 € ÎN CONTURI ÎNTR-O SINGURĂ ZI)

”Eu menţin încă termenul de martie 2019. Există o serie de condiţionalităţi, dar pe de altă parte există şi o consistentă determinare din partea mea şi managementului de la Metrorex de a gestiona dificultăţile pe care le traversează, inclusiv cu sindicatele, pentru negocierea contractului colectiv de muncă. Încă menţin termenul de martie 2019 ca un termen ambiţios. Facem eforturi în acest sens. Dacă nu îmi fixez termene ambiţioase înseamnă că mă complac în situaţia aceasta”, a spus Şova, potrivit news.ro.

Magistrala 5, tronsonul 1 (Eroilor – Drumul Taberei), va avea aproape 7 km lungime, un depou şi zece staţii (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor). Peste 64.000 de bucureşteni ar urma să beneficieze de noua secţiune. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor – Drumul Taberei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.(NU RATA, AICI: NOUA IUBITĂ E ”TERORISTĂ” CU ILIE NĂSTASE! CE A PUTUT SĂ-I FACĂ LA ZIUA EI)