Facebook a făcut un experimente în ultimele luni care a frustrat foarte mulți utilizatori ai rețelei de socializare, dar se va încheia în curând.
În ultima perioadă, majoritatea postărilor pe care le-ai văzut pe Facebook au provenit de prieteni și mai puțin de la pagini publice, chiar și dacă este vorba de publicații care te încântă teribil. Pentru că în mod realist postăm din ce în ce mai puțin pe Facebook, ai început să vezi postări de la prieteni din urmă cu 4-5 zile, iar cele mai multe dintre ele ajungeau să se repete. Una peste alta, experimentul gigantului în rețele de socializare a reușit să te facă să stai mai puțin pe Facebook, o consecință nedorită, în mod evident.
În practică, toate postările paginilor publice pe care le urmărești au fost separate într-un flux informațional separat intitulat Explorează sau Explore. Dintre utilizatorii de Facebook, 99% nu au știut că postările pe care și le doreau era de fapt separate într-un alt News Feed. Publicațiile care își câștigă o mare parte din trafic de pe cea mai mare rețea de socializare au avut de suferit.
În comunicatul oficial al Facebook pe marginea experimentului, se menționează faptul că ”oamenii nu-și doresc două feed-uri separate”. Nici un sondaj nu a scos la iveală că ideea respectivă a fost una bună. Experimentul a luat sfârșit.