România va fi acoperită de un val de aer cald, care a venit din centrul Europei. Meteorologii anunță temperaturi de primăvară, valorile din termometre ajungând și la 16 grade Celsius, în anumite regiuni ale țării.
În cadrul unei emisiuni televizate, Elena Mateescu a vorbit despre prognoza meteo actualizată. Iată ce a declarat directorul ANM. (CITEȘTE ȘI: AVERTIZARE ANM! VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL. TEMPERATURI DE PRIMĂVARĂ ÎN MAI MULTE JUDEȚE)
Vremea se anunță destul de caldă caldă în România, în această săptămână. Începând de mâine, temperaturile vor ajunge la maxim 14 grade, iar spre sfârșitul săptămânii, în Capitală se vor înregistra temperaturii maxime de 15 grade Celsius. (VEZI ȘI: PROGNOZA METEO A FOST ACTUALIZATĂ PENTRU FEBRUARIE 2023. ANUNȚUL FĂCUT DE DIRECTORUL ANM)
”O vreme deosebit de caldă, așa cum menționam de la mijlocul acestei săptămâni și care va fi de interes și la finalul acestei săptămâni cu valori de temperaturi în creștere.
Dacă mâine contăm pe maxime de până la 13-14 grade, vineri și sâmbătă chiar maxime de 17 grade în special în regiunile extracarpatice, cu o maximă și în Capitală care să se apropie de 14-15 grade.
Așadar, o vreme mult mai caldă pentru perioada în care ne aflăm și vorbim de abateri termice pozitive mai mari de 10 grade față de normalul termic al perioadei din calendar.
În același timp, vorbim și de posibilitatea să înregistrăm precipitații pe arii relativ extinse la sfârșitul săptămânii în Maramureș, în Crișana, în Transilvania și Moldova.
Vorbim de precipitații care să fie predominant sub formă de ploaie, însă în cantități neînsemnate și cu caracter local.
Și România a înregistrat în ianuarie 2023 cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 5.3 grade Celsius față de normalul termic al unei luni ianuarie în țara noastră, considerată statistic cea mai rece luna anului și a iernii, depășind luna ianuarie a anului 2007 ne amintim, cu o abatere de 5.2 grade Celsius.
Este posibil ca iarna 2022-2023 având în vedere și faptul că prima lună de iarnă decembrie 2022 și a fost a 3-a lună decembrie cea mai caldă, la finalul sezonului de iarnă 2022-2023 să înregistrăm un nou record al anotimpului alb în țara noastră, posibil în top 5 cele mai călduroase ierni”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, în cadrul emisiunii ”Decisiv”, de la Antena 3 CNN.