Anunț important ANM! Meteorologii au emis prognoza specială timp de 2 zile în București

Publicat: 09/08/2022 | 11:10
Parc din București Sursă foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat care va fi prognoza specială a Capitalei pentru intervalul 9 august 2022, ora 10:00 – 11 august 2022, ora 10:00. Iată ce îi așteaptă pe bucureșteni în următoarea perioadă. 

ANM a transmis un mesaj în care spune cum va fi vremea din București în intervalul 08.09.2022, ora 10:00 – 11.08.2022, ora 10:00.

CITEȘTE ȘI: CUM VA FI VREMEA PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL LUNII SEPTEMBRIE. CÂT MAI ȚINE CANICULA ÎN ROMÂNIA

Prognoză specială pentru București

Potrivit anunțului oficial făcut de către ANM, în cursul zilei de marți (9 august), disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă, către orele serii.

Din după-amiaza zilei de miercuri (10 august) instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi posibile averse însoțite de descărcări electrice, iar temperatura maximă va fi de aproximativ 29 de grade. Minimele termice vor fi de 17…20 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

VEZI ȘI: CUM VA FI VREMEA PÂNĂ LA FINALUL VERII. CÂND SE ÎNTOARCE CANICULA ÎN ROMÂNIA

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult