Anunţ halucinant. Un bărbat din Câmpulung îşi dă vila la schimb cu 100.000 de Biblii! Cum reacţionează localnicii
Abel Viorel Cipeliuc Varvaroi face parte din cultul adventist. Potrivit sursei citate, acesta este convins că a doua venire a lui Isus Hristos este aproape, alături de anunţul „imobiliar” amplasând un banner pe care este scris mesajul „Fii pregătit! Isus revine!”. Casa pe care o dă la schimb cu cele 100.000 de Biblii are şase dormitoare, garaje la parter, iar valoarea de impozitare este de puţin peste 600.000 de lei.
Abel Viorel Cipeliuc Varvaroi a precizat că acest demers „este doar o mică parte din ceea ce am eu pe inimă să fac”. Bărbatul, care este plecat la muncă în Spania de peste 21 de ani, a precizat că vrea să renunţe la casă pentru a putea să facă rost de Biblii pe care ar urma să le ducă, într-o acţiune de misionariat, în ţări din Africa, dar şi în alte ţări „unde încă este foame de cuvântul lui Dumnezeu”.
„Am pus acest anunţ pentru că eu consider că revenirea Domnului Isus Hristos e foarte aproape, iar bunurile, casa mea, nu mai au nici o valoare. Am înţeles din profeţii că Domnul Hristos revine foarte curând. Aşa cum s-a profeţit când trebuia să se nască domnul Hristos, şi au ştiut doar trei magi care au citit din profeţii, şi s-au dus la împăratul Irod şi au întrebat unde este împăratul de curând născut, aşa este scris şi în Daniel şi Apocalipsa în timpurile în care trăim. Şi am înţeles că în foarte scurt timp revine Domnul Hristos. Deci problema este foarte, foarte serioasă”, a declarat Abel Viorel Cipeliuc Varvaroi pentru Monitorul de Suceava.
„Sunt un om simplu, modest, şi vreau şi eu să fiu mântuit. Anunţul este un simbol. Vreau să-mi dedic toată viaţa mea să fac tot ceea ce pot şi cred că este bine ca să mă salvez pe mine şi pe cei din jurul meu. Am făcut lucrul acesta înaintea Domnului. Şi dacă Dumnezeu va considera că trebuie să duc Bibliile pe care le voi primi, mă voi duce cu cea mai mare putere. Mai simplu pentru cineva ar fi să dea banii pe casă. Dar consider ca din partea lui Dumnezeu. Mă voi duce cu fruntea sus pentru că Dumnezeu îmi spune”, a mai declarat bărbatul din Câmpulung Moldovenesc.
Bibliile trebuie să fie în engleză sau franceză
Câmpulungeanul a mărturisit că a primit deja mai multe telefoane din partea unor persoane interesate de casă, însă nu a ajuns la o înţelegere cu acestea fiindcă are câteva solicitări speciale. Cea principală este ca Bibliile să fie în engleză sau franceză. Totodată ele trebuie să conţină atât Vechiul, cât şi Noul Testament. „Eu vreau să-l ajut pe client, dar Biblia trebuie să fie completă. O Biblie se vinde şi la mai puţin de un euro. Iar la numărul de Biblii pe care îl cer un potenţial client este liber să caute şi să se intereseze de unde ar putea să găsească cea mai bună ofertă. De asemenea, am cerut Biblii în engleză şi franceză, dar dacă există cineva care mai are şi nişte Biblii în română sau altă limbă le voi primi, pentru că vreau să-l ajut”, a declarat bărbatul.
Abel Viorel Cipeliuc Varvaroi a adăugat că cel care va lua casa va primi şi cei doi soldaţi romani din balcon. „Dacă ar fi acum să mai gândesc să fac soldaţi nu aş mai face. Dar aşa au fost vremurile atunci când i-am făcut”, a adăugat bărbatul din Câmpulung Moldovenesc.
Localnicii cred că anunţul este o glumă
Localnicii din Câmpulung Moldovenesc cred că anunţul bărbatului este o glumă. „Să fie sănătos, dar eu cu siguranţă nu aş da. Nu m-aş încumeta să strâng 100.000 de Biblii, plus că e prea mare casa”, a declarat o femeie pentru Monitorul de Suceava. „Indiferent câtă credinţă ai avea, să munceşti o viaţă şi să o dai pe Biblii… Şi cu cărţile ce face? Nu e rău dacă le împarte. La cât de greu se fac banii astăzi, dacă ia Bibliile şi le dă, cu ce te alegi tu sau copiii tăi?”, a reacţionat un bărbat din Câmpulung Moldovenesc, Costică Gherasim.
Abel Viorel Cipeliuc Varvaroi a construit, în localitatea Benia, o biserică independentă numită „Casa de rugăciune pentru toate popoarele”. „La biserica din Benia se studiază Biblia într-o aşa măsură încât toţi să înţeleagă profeţiile şi timpurile în care trăim”, precizează bărbatul care îşi schimbă casa cu 100.000 de Biblii, el subliniind că ceea ce se întâmplă la biserica din Benia este unic în Europa.