Cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de evaluare naţională, care are loc în perioada 5-7 martie 2018. Sindicaliștii au precizat că angajații din educație protestează din cauza nemulțumirilor majore și a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar și a liderilor celor două Camere din Parlamentul României, la solicitările lor.
„Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018”, anunţă FSLI.
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, la care sunt aşteptaţi să participe cei aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar 2017-2018.
„În urma consultărilor, membrii de sindicat au cerut şi boicotarea simulării examenului naţional de bacalaureat, din perioada 19-22 martie 2018”, mai transmite FSLI.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că grilele de salarizare pentru personalul din învăţământ, prevăzute de legea cadru nu au fost negociate, ci impuse. Totodată, ei cer ca reîncadrarea personalului din învăţământ să se realizeze prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzător fiecărei funcţii cu salariul minim brut pe ţară,