Anunț de ultimă oră făcut de Metrorex! Reprezentanții i-au anunțat pe călători în legătură cu măsurile ce se vor lua împotriva coronavirusului.
Pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, Metrorex a decis să ia câteva măsuri.
”În trenurile de metrou se va efectua un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii. Acest program este aplicat în cadrul tuturor tipurilor de salubrizare, precum şi după executarea reviziilor. Mai mult, pentru informarea corectă a publicului călător, Metrorex va expune atât în staţiile de metrou, cât şi în trenuri, afişe educative de prevenţie a infecţiei cu Coronavirus. Din aceste afişe aflăm cum ne putem proteja pe noi înşine, dar şi pe cei din jurul nostru de o eventuală îmbolnăvire”, informează Metrorex.
Primarul Capitalei susține că în momentul de față există un spațiu cu o capacitate de 100 de persoane, pentru cei care sunt suspecți de coronavirus și asigură posibilitate creării mai multor astfel de locuri. (CITEȘTE ȘI: CE CATEGORIE DE VÂRSTĂ FACE FAȚĂ CU BRIO CORONAVIRUSULUI! IATĂ STATISTICILE)
”Guvernul a emis o ordonanță de urgență în acest caz prin care ministerul Sănătății și ministerul de Interne. Și primăria Capitalei va răspunde solicitărilor în conformitate cu legea.
Până acum, am ținut legătura cu Raed Arafat. Ni s-a solicitat găsirea unui spațiu destul de mare pentru persoanele care s-ar putea să vină în izolare. Au fost două persoane fără simptome, care au ieșit din această izolare. Testul nu a ieșit pozitiv. La acea adresă mai sunt acum șase persoane. Capacitatea acestei clădiri este de 100 de persoane, sunt condiții optime. (VEZI ȘI: TOȚI ROMÂNII TREBUIE SĂ ȘTIE ASTA! CUM ÎȚI DAI SEAMA DACĂ AI LUAT CORONAVIRUS ȘI CE TREBUIE SĂ FACI IMEDIAT)
Dacă la solicitarea Ministerului Sănătății vom fi implicați în această misiune, vom găsi și alte clădiri care să corespundă unor circuite unde să se ducă un trai decent. Primarul e în orice localitate vicepreședintele comitetului de situații de urgență, el va primi dispoziție direct de la comitetul general de situații de urgență, nu poate dispune un primar închiderea unui oraș. Dincolo de mine, eu nu cred că trebuie să inducem starea de panică în rândul cetățenilor”, a declarat Gabriela Firea.