Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Ce temperaturi ne așteaptă zilele următoare și care sunt zonele în care a fost emis un cod galben de ploi și vânt.
Vremea va deveni capricioasă în următoarele zile, anunță meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie. În mai multe zone din țară vântul va sufla puternic, vor fi ploi însemnate cantitativ, polei, dar și ninsori. La munte se va depune un strat consistent de zăpadă.
În intervalul 10-12 ianuarie, meteorologii anunță ploi moderate cantitativ, polei, intensificări ale vântului.
”În intervalul menționat vor fi precipitații moderate cantitativ, la început în vestul, centrul și sudul teritoriului, apoi și în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice și sud-estice. Local se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 30 l/mp. Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpații Occidentali, estul Transilvaniei și Moldova și predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă. Izolat vor fi depuneri de polei. Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h”, au transmis meteorologii de la ANM.
(CITEȘTE ȘI: Alertă ANM! Cod galben de viscol și intensificări al vântului în mai multe regiuni. Vremea se schimbă radical)
Meteorologii ANM anunță că în intervalul 10-16 ianuarie 2022 vor fi precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și la munte.
În nordul Olteniei și în sud-vestul Moldovei va ploua cantitativ, depășind 25…30 de l/mp.
În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă.
(VEZI ȘI: Prognoza meteorologilor Accuweather actualizată | Pe ce dată exactă vine iarna în România)