Anunț de ultimă oră! Data exactă la care intră pensiile în noiembrie 2024

Publicat: 01/11/2024 | 16:32
Pensii întârziate în luna noiembrie. Foto: Arhivă Cancan

Unii pensionari ar putea întâmpina întârzieri la primirea banilor în luna noiembrie 2024, deși calendarul de plată rămâne neschimbat. În special, această problemă ar putea să îi afecteze pe seniorii care primesc sumele prin Poșta Română. Iată când ar putea să încaseze banii, de fapt.

Data de 1 noiembrie a picat vinerea și urmează două zile de weekend, pe 2 și 3 noiembrie. Banii ar putea ajunge la pensionari abia la începutul săptămânii viitoare. Cu toate acestea, cei ce beneficiază de virament bancar nu vor fi afectați de calendar și ar putea să primească banii la timp. Pentru cei ce primesc pensiile prin Poșta Română, intervalul de livrare este între datele de 1 și 15 ale lunii.

Este important de precizat faptul că poștașii se ocupă de livrarea banilor la domiciliul ficărui beneficiar. Sumele ar putea întârzia din cauza faptului că zilele de sâmbătă și duminică sunt nelucrătoare. Pensiile ar putea ajunge începând cu datele de 4, 5 sau chiar 6 noiembrie. În cazul în care aceștia nu sunt acasă, există posibilitatea de a ridica sumele de la un ghișeu poștal, dar au doar două zile la dispoziție. Dacă nu ajung la timp, oamenii vor fi nevoiți să aștepte o nouă reprogramare.

„Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii, de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată. Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs”,  transmite Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Citește și: 1 noiembrie, ziua în care vin banii! Ce condiții trebuie să îndeplinească

Românii care beneficiază de bani de la stat pe 1 noiembrie

Mulți români încasează astăzi, 1 noiembrie, bani de la stat. Nu vă mai ținem în suspans și vă spunem că este vorba despre ajutorul pentru încălzirea locuinței. De acesta vor beneficia oamenii care fac parte din familii cu venituri modeste, dar totodată și persoanele singure care au un venit lunar mai mic de 2.054 de lei. În cazul familiilor vulnerabile, venitul mediu lunar pe membru trebuie să fie mai mic de 1.386 lei.

„Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depăşească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite”, a transmis Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

De acest ajutor din partea statului se bucură, de asemenea, și pensionarii care primesc mai mulți bani în urma recalculării. Motivul? Banii vor fi oferiți în funcție de talonul de pensie specific lunii august.

Citește și: Acești pensionari din România primesc 2.270 lei în plus la pensie, începând cu 1 ianuarie 2025