Este anunțul de ultimă oră: a fost confirmat cel de-al 9-lea caz de coronavirus în țara noastră!
Este vorba de un bărbat din Hunedoara, în vârstă de 40 de ani. Testul pe care acesta l-a făcut a indicat că este infestat cu virusul ucigaș.
Tot astăzi, a fost confirmat al optulea caz de coronavirus. Ce anunț a făcut Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Al optulea caz de infectare cu virusul ucigaş din China a fost confirmat pozitiv, în România. Victima este o femeie în vârstă de 51 de ani, din Olt. Femeia a fost contact direct cu virusul ucigaş din China, după ce a călătorit în acelaşi autocar cu bărbatul de 71 de ani din Suceava. Femeia se află acum în izolare la domiciliu.
După confirmarea celui de-al optulea caz de coronavirus în România, Raed Arafat îndeamnă populația la calm. „Încercăm să stabilim contacţii fiecărui infectat, dar din păcate sunt şi persoane care nu respectă izolarea la domiciliu. S-au dat şi amenzi deja. Ancheta epidemiologică va determina acum care sunt contacţii persoanei depistate astăzi şi vom vedea ce e de făcut.
Faptul că a apărut acest caz în Olt nu înseamnă că virusul s-a răspândit în toată ţara, a fost întâmplarea faptului că această persoană a călătorit din Italia cu acel bărbat din Suceava”, a spus Raed Arafat la România TV.