Anunț bombă! Pro TV închide emisia stațiilor locale. Rămâne un singur semnal
Pro TV închide emisia tuturor stațiilor locale pe care le avea în țară. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, operatorii de cablu au fost deja anunțați. Practic, 12 stații locale nu vor mai avea semnal propriu. Știrile Pro TV, care aveau un segment îc care fiecare stație locală avea semnal propriu, în funcție de zonă, se vor vedea la fel în toată țara.
Ce spune anunțul către cabliști?
Pe scurt, că „Pro TV va înceta furnizarea semnalelor stațiilor locale Pro TV”.
Când se va întâmpla?
La 1 aprilie, la miezul nopții.
Care sunt stațiile locale care nu vor mai avea emisie proprie:
Pro TV Alba Iulia
Pro TV Arad
Pro TV Brașov
Pro TV Cluj Napoca
Pro TV Constanța
Pro TV Galați
Pro TV Iași
Pro TV Oradea
Pro TV Pitești
Pro TV Sibiu
Pro TV Timișoara
Pro TV Târgu Mureș
În urma acestei măsuri, Pro TV va ridica un singur semnal, de la București (via satelit sau via fibră optică).
Ce spune Pro TV? „E o decizie de business. Vom optimiza rețeaua națională”
Contactați de Paginademedia.ro, oficialii Pro TV au declarat că este vorba de un proces prin care „vom optimiza rețeaua națională pentru Știrile Pro TV”.
Este o „decizie de business”, spun oficialii Pro TV.
Pro TV a menționat pentru Paginademedia.ro că, chiar dacă stațiile locale nu vor mai avea semnal propriu, „echipele locale de știri își vor continua activitatea”.
Poziția Pro TV, pentru Paginademedia.ro:
“Începând de luna aceasta, vom optimiza rețeaua națională pentru Știrile PRO TV.
Această decizie de business nu are niciun impact asupra conținutului jurnalelor de știri, care va fi în continuare relevant pentru toți românii, menționează răspunsul pentru Paginademedia.ro.
Știrile de pe teritoriul României vor fi realizate ca și până acum de către echipele locale de știri, care își vor continua activitatea.”