Anul acesta se împlinesc 167 de ani de la naşterea marelui poet, MIHAI EMINESCU! Totul despre moartea misterioasă a geniului

Cauza decesului şi afecţiunea de care suferea au rămas timp de mai bine de un secol un mister şi o sursă inepuizabilă de teorii şi polemici. În ultimii 20 de ani, specialiştii au ajuns la concluzia că Eminescu a fost victima unui caz grosolan de malpraxis. A fost doborât de un tratament administrat greşit.

Muzele care nu l-au iubit pe Eminescu. Mite l-a catalogat drept murdar… „Sâmbătă seara s-a înmormântat Eminescu” Pe data de 15 iunie 1889, în casa de sănătate, sau mai bine zis sanatoriul de boli mintale al doctorului Şuţu, situat pe Strada Plantelor din municipiul Bucureşti, la ora 4 dimineaţa, poetul nepreche Mihai Eminescu se stingea pe un pat metalic, la vârsta de 39 de ani . 

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu noteaza: „Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare. Un accident insa de mica importanta a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea” (Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun, care se afla in curte). Si tot acesta noteaza dupa autopsie: „Eminescu n-a fost sifilitic…Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale„. In ciuda acestei recunoasteri, mitul fabricat s-a pastrat si s-a perpetuat, scrie descopera.ro.

Abia la reanalizarea recenta a autopsiei de catre doctoral Vladimir Belis, specialist in medicina legala, si a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decat simple fabulatii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia.

Dupa un studiu care s-a intins pe parcursul catorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari in domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut dementa paralitica„. Creierul său, în greutate de 1490 de grame, „uitat” ulterior la soare avea să fie dovada falsitătii diagnosticului de sifilis, întrucât această boală consuma materia cerebrală.

În acea tristă zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea să îşi noteze în jurnal: „Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu in institutul de alienati al d-rului Sutzu, de o embolie„.