Nici tinerii nu mai sunt ce erau odată! Selly pare să fi „cedat” după party-ul din noaptea de Revelion, iar corpul său a avut nevoie de un „boost”. Imaginile obținute de CANCAN.RO sunt grăitoare.
De regulă, persoanele de vârstă medie afirmă că, după o petrecere, au nevoie de vreo trei-patru zile pentru a-și reveni, iar petrecerile nu mai sunt ca altădată. Nici Selly nu pare însă scutit de urmările distracției! Cunoscutul vlogger, deși are doar 20 de ani, arată ca și când ar fi încă „lovit” de petrecerea de Revelion.
Paparazzii CANCAN.RO l-au surprins pe Selly, în Capitală, în timp ce mergea spre Nuba. Imaginile, însă, sunt departe de cele cu care suntem obișnuiți. Cu fața vizibil umflată, cearcănele adânci și freza nearanjată, așa a ieșit tânărul din casă. Probabil că petrecerea dată în noaptea dintre ani și-a spus cuvântul și, asemenea oamenilor de o anumită vârstă, vlogger-ul a „cedat”.
Nu doar fața l-a trădat, ci și atitudinea! Cu o energie foarte joasă, dar și o „lene” aparent ieșită din comun, Selly abia a reușit să facă câțiva pași. Și-a târâit, la propriu, picioarele și părea că nu vede și nu aude pe nimeni, în drumul către „salvare”, adică spre Nuba, unde, cel mai probabil, a mers să se „dreagă” și să-și pună gândurile în ordine.
(CITEȘTE ȘI: SELLY NU E DELOC ”FORTZINNI”! CUNOSCUTUL VLOGGER S-A ”TOPIT” DUPĂ GESTURILE FĂCUTE DE ”SMĂRĂ”)
Trupa 5GANG decidea să pună punct proiectului de succes, care, de fapt, le-a adus celebritatea membrilor ei, în frunte cu Selly. Andrei Șelaru, pe numele din buletin, anunța ultimul concert, pe 19 septembrie, după care trupa urma să se destrame, ceea ce s-a și întâmplat.
”Proiectul 5GANG va lua sfârșit la finalul acestui an. Ultimul concert îl vom avea pe 19 septembrie și ultimul mare proiect al nostru va fi filmul care va ieși în decembrie și pe care sper să îl vedeți cu toții. A fost un proiect senzațional, pe care l-am făcut alături de niște prieteni extraordinari.
Pentru noi a fost superb să vă avem alături. A fost superb să știm că am pornit din nimic și am reușit să construim treaba asta. Vă iubim pe toți, sunteți extraordinari și vreau să vă spun că ne vedem la film, în decembrie”, era anunțul lui Selly, după un concert.
(VEZI ȘI: CE LOVITURĂ PRIMEȘTE VLOGGERUL DUPĂ CE A DAT LECȚII DE EDUCAȚIE CIVICĂ)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.