Antrenorul-revelație din Liga I, filmat la negocieri la București cu un cipriot influent în fotbal

Publicat: 08/05/2019 | 23:56

Eugen Neagoe și-a dat demisia de la Sepsi, iar acum se află în ”căutări”. A nu se înțelege că e disperat, pentru că, la performanța făcută la Sfântu Gheorghe, și mâine și-ar găsi, probabil, un loc confortabil pe banca unei formații din Liga 1!   Neagoe vrea să ”joace” însă într-o ligă mai mare, iar ținta ar fi Grecia. Astfel, tehnicianul s-a întâlnit cu un influent agent cipriot, care este pe cale să-i îndeplinească visul. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, are toate detaliile, în exclusivitate.

Eugen Neagoe a făcut minuni pe banca echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, pe care a condus-o, spre uimirea tuturor, din zona retrogradării până în play-off! Doar că, după câteva meciuri în care Sepsi nu a putut să ”respire” aerul tare al înălțimilor, Neagoe și-a dat demisia.  Iar acum este liber ca pasărea cerului! Nu poate rămâne departe de meseria pe care, e lesne de înțeles, o iubește. Concret, își caută echipă. Dar nu orice echipă, pentru că și-a făcut un nume greu în breasla tehnicienilor. (CITEȘTE ȘI: SEPSI OSK SF. GHEORGHE A RENUNȚAT LA EUGEN NEAGOE!)

Neagoe, fermecat de Grecia, după performanța lui Răzvan Lucescu

Eugen Neagoe a fost fermecat de mirajul Greciei, acolo unde Răzvan Lucescu a dat o adevărată lovitură cu PAOK: titlul pentru grecii care au așteptat minunea nu mai puțin de 34 de ani. Așa că fostul antrenor al lui Sepsi a făcut prima mișcare. A apelat la Narcis Răducan, care, la rândul lui, a luat legătura cu Antonio, unul dintre cei mai influenți impresari din Cipru și Grecia. Iar Tony a răspuns prompt: a venit la București, pentru discuții.

Eugen Neagoe tratează un angajament în Grecia cu agentul Antonio și cu Narcis Răducan

CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, i-a întâlnit pe Neagoe, Răducan și Antonio la o cafenea din zona Dorobanți, unde s-a derulat prima discuție despre un eventual angajament al tehnicianului la o echipă din Grecia. Cei trei au profitat de vremea frumoasă și au sorbit, sub razele soarelui, câte o cafeluță. (NU RATA: FOTBALISTUL DECLARAT INDEZIRABIL LA FCSB ÎL SFIDEAZĂ PE PATRONUL MILIONAR)

Se poate spune că Eugen Neagoe are un punct comun cu impresarul Antonio, cei doi având legături cu clubul Aris Limassol. Antonio a fost director sportiv, în timp de Neagoe, antrenor. În ce-l privește pe Narcis Răducan, el a jucat în Cipru, la două formații, AEK Larnaca și AEL Limassol, în perioada 2005-2006, atunci când l-a și cunoscut pe Antonio.

Cine este Eugen Neagoe

Fost jucător al Universității Craiova, acolo unde s-a remarcat, Eugen Neagoe nu a renunțat la fotbal după ce și-a încheiat cariera, devenind antrenor. A luat-o de jos, fiind doar secund la Steaua, FCU Craiova, naționala României și Al Ittihad. În 2015, Neagoe a semnat cu Aris Limassol, apoi a trecut pe banca lui Salamina. A revenit în campionatul României, unde, de altfel, mai antrenase FCU Craiova, Drobeta Turnu Severin și Pandurii. Neagoe semna cu Politehnica Iași, unde a stat un sezon, 2016-2017. A plecat la Sepsi și a reușit o mare performanță cu echipa care avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare, calificând-o, în premieră, în play-off. (CITEȘTE ȘI: AMANTA CARE A ”SPART” VESTIARUL FCSB-ULUI S-A REPROFILAT)

Ca jucător, Eugen Neagoe a evoluat la Universitatea Craiova, Electroputere Craiova, FC U Craiova, Farul Constanța, Vasas Budapesta, Ferencvaros, Alki Larnaca, Omonia Nicosia, Dinamo București, Veria și Extensiv Craiova.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult