Un tânăr pe nume Antonio Banderas C., în vârstă de 21 de ani, alături de un prieten, Nelu Ministeru D., de 17 ani, ambii originari din Craiova, au fost reţinuţi de către oamenii legii în urma unui control corporal. În clipa în care au fost opriţi de către Poliţie, tinerii aveau asupra lor câte un cuţit.
În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 00:40, o patrulă a Poliţiei Locale Craiova i-a depistat, în interiorul Parcului Nicolae Romanescu, pe Antonio Banderas C., de 21 ani, şi Nelu Ministeru D., de 17 ani, ambii din Craiova, au fost reţinuţi după ce, în urma controlului corporal efectuat asupra acestora, poliţiştii au constatat că aveau asupra lor câte un cuţit în lungime de 34 cm, respectiv 23 cm, notează ReporterNTV.ro.
Agenţii Poliţiei Locale i-au anunţat pe poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, care i-au condus pe cei doi la sediul secţiei, cele două cuţite fiind ridicate din posesia tinerilor în vederea cercetărilor. Pe numele celor doi s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port şi deţinere fără drept de obiecte periculoase.