Antonia este una dintre cele mai apreciate și frumoase femei din România, bucurându-se de un real succes, atât pe plan profesional, cât și pe cel personal. Vedeta trăiește o poveste de dragoste cu Alex Velea, căruia i-a dăruit doi băieți.
Artista și-a înnebunit fanii cu o fotografie pe care a postat-o recent pe rețelele de socialiare, unde a renunțat la lenjeria intimă. Îmbrăcată cu un pulover lung, care îi acoperea zona intimă, dar şliţurile de pe părţi lăsau la vedere faptul că nu purta chiloți. Extrem de provocatoare, cântăreața a reușit să atragă atenția, câștigând zeci de mii de like-uri, dar și comentarii.
Artista a fost mai deschisă ca niciodată, spre încântarea fanilor care au avut șansa să afle lucruri mai puțin știute despre artistă și Alex Velea. „Noi facem dragoste pe muzică metalică. Glumesc! Glumesc! Pe sâni, mai degrabă în zona asta, pentru că eu am pierce-uri pe sfârcuri. Nu prea am folosit la viaţa mea (n.r. jucării sexuale). Nu prea am experimentat cu multe. Probabil după ce am născut şi trebuie să aştepţi, cred că vreo lună, o lună şi ceva. Nuuu, ştiţi când?! Când am venit din America şi nu aveam relaţie, atunci cred că am stat vreun an sau doi ani fără să fac sex. Da, de animal (n.r. scoate sunete când are orgasm). Mi se pare normal să nu scoţi sunete, mi se pare anormal. Nu am nicio fantezie ciudată. Nici nu ştiu dacă-mi doresc fantezii ciudate”, a mărturisit Antonia.
Vedeta trăieşte o poveste de dragoste ca-n filme alături de Alex Velea cu care are împreună doi băieţi, Akim şi Dominic. Antonia a mai fost căsătorită, mariaj din care a luat naştere micuţa Maya, fiica cea mare a artistei.