Antonia, prima apariție publică după ce bunicul ei a ajuns în stare gravă la spital: „Nu se va liniști sufletește…”
În urmă cu zece zile, Antonia a trecut prin clipe cumplite! Bunicul brunetei, Mihail Iacobescu, a fost internat de urgență în spital și operat. El a ajuns pe mâna medicilor în stare critică. Bruneta a fost extrem de afectată de starea acestuia.
Bunicul Antoniei a fost operat de urgență după ce a acuzat dureri în zona stomacului. După intervenție, bărbatul a rămas la Terapie Intensivă, însă starea lui este stabilă. Antonia a urcat pentru prima oară pe scenă, după sperietura pe care a tras-o în urmă cu zece zile. Ea a susținut un concert la Iași, unde a fost încă vizibil afectată. (Citește și Antonia dă cărțile pe față: ”Mi-aș dori puterea asta specială!”)
„S-a întâmplat rapid! Bunicul Antoniei s-a simţit rău şi a fost internat. După o serie de investigaţii importante, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale dificile! Din fericire, operaţia a decurs bine şi starea lui s-a mai ameliorat, intr-un timp scurt! Este adevărat, bătrânul se află la Terapie Intensiva, însă situaţia lui este una bună si, din fericire, nu au existat nici complicaţii!”, au povestit apropiații Antoniei pentru wowbiz.ro.
Antonia a fost zilnic la spital pentru a-și vedea bunicul
Mihail, bunicul Antoniei, este internat la Spitalul Fundeni, unde e atent supravegheat de cadrele medicale. El a ajuns în urmă cu câteva zile la spital, după ce a acuzat dureri în zonă stomacului. Din fericire, operația prin care a trecut a fost o reușită și, în prezent, el se simte destul de bine, urmând să fie transferat de la terapie intensivă. Antonia și Alex Velea l-au vizitat în fiecare zi.
Antonia a fost foarte afectată de ceea ce a pățit bunicul ei. Potrivit unor surse in spital, cântăreața a fost văzută zilnic pe holurile unității medicale. Timp de o săptămână, vedeta a refuzat să meargă la studioul muzical pentru a se ocupa de proiectele ei. Abia în urmă cu câteva zile, Antonia s-a urcat pe scenă pentru prima oară după ce bunicul ei a fost operat de urgență.
„Totul s-a petrecut la Iasi, acolo unde cantareata a sustinut un concert la local de fite din localitate. Ea a fost perfecta la show, insa urmele durerii i se puteau vedea pe chip. Era trista si afectata, semn ca nu se va linisti sufleteste decat in momentul in care batranul va fi externat”, au dezvăluit persoane din preajma artistei pentru sursa citată mai sus.
Alex Velea și Antonia nu mai vor copii
Alex Velea a răspuns recent întrebărilor trimise de fani, în cel mai recent vlog al său de pe Youtube. Partenerul de viață al Antoniei a vorbit și despre viața de familie și a mărturisit că nu își mai dorește un copil.
„Nu, avem trei copii. E suficient. E foarte bine așa”, a declarat Alex Velea. Antonia are doi băieți cu artistul, Dominic și Akim, și o fetiță, Maya, cu afaceristul italian Vincenzo Castellano. Se pare că Alex Velea o consideră și pe Maya ca fiind copilul lui, deși micuța locuiește în continuare cu tatăl ei biologic, în Italia. Legat de copiii lui, cântărețul a mărturisit că nu îi va lăsa să se tatueze când sunt încă minori.
Alex Velea a vorbit și despre cariera lui. Artistul urmează să lanseze o nouă piesă, dar și un nou album. Cântărețul a mărturisit că și-ar dori foarte tare să colaboreze cu Andra sau cu Delia. (Citește și Antonia și Alex Velea s-au sărutat pasional și s-au mângâiat în fața a sute de oameni! Artista a făcut gesturi indecente)