Antonia, momentul adevărului: ” Chiar dacă arăt bine, dar sunt stresată din cauza problemelor!
Antonia va sărbători pe 12 aprilie ziua de naștere, 30 de ani, spune că se simte împlinită, dar totuși unele problem nu-I dau pace. Și o fac o persoană uneori stresată. Ce spune Antonia?
„Mă simt bine, sper să mă menţin aşa cât pot eu, până la bătrâneţe”, a declarat Antonia pentru click.ro. „Cred foarte mult în energii pozitive şi în iubire. Atât timp cât ai susţinere şi iubire, chiar dacă ai o zi proastă, că e normal să mai ai… Eu chiar dacă arăt bine, în mare parte sunt stresată din cauza problemelor pe care le am. Dar ştiu că mă întorc acasă şi pot să vorbesc cu Alex, ne încurajăm unul pe altul, văd feţele copiilor şi îmi revin”, a mai spus ea.
Antonia, aproape de finalizarea divorțului
Antonia poate răsufla ușurată în sfârșit, deoarece curând va deveni o femeie liberă. Vedeta se află în proces de divorț, iar avocatul ei a declarat că mai are de trecut un hop până se va finaliza divorțul.
De mai bine de cinci ani, Antonia încearcă să divorțeze de Vincenzo Castellano, tatăl fetiței sale, Maia, însă mai durează foarte puțin și va deveni o femeie liberă. Avocatul care o reprezintă a mărturisit că mai are un singur termen, în Italia, și procesul se va încheia. „Mai e un termen în Italia, înainte să putem închide la notar, în România. E o chestiune legată de copil, un act pe care să-l depunem apoi la cabinetul notarial”, a declarat Ioan Todan, reprezentantul legal al vedetei în procesul de divorț, pentru Libertatea.ro.
În ceea ce privește custodia fetiței, Maia, care, momentan, locuiește în Italia, cu tatăl ei, veștile sunt la fel de bune. Artista va reuși să-și reîntregească toți copiii la un loc, după mult timp. „Veștile sunt la fel de bune și-n privința copiilor pe care Antonia îi are cu Alex Velea, partenerul ei oficial de ani buni. După ce cântărețul a avut, în urmă cu un an, câștig de cauză în România în procesul de paternitate care-i privește pe Dominic și Akim (Antonia fiind căsătorită cu Vincenzo Castellano când i-a născut, în acte a fost trecut ca tată italianul), fiind declarat, în instanță, tatăl lor, zilele următoare și instanța din Italia va face același pas. Apoi, Velea îi va putea trece pe Dominic și Akim, în sfârșit, pe numele lui. „Probabil zilele următoare va ieși hotărârea definitivă, apoi se va face schimbarea numelui minorilor în acte. Trebuie ca mai întâi să treacă termenul de apel. Decizia s-a pronunțat în România, dar apoi a trebuit comunicată și în Italia. S-au tot întors comunicările, de aceea s-a prelungit așa mult. Dar asta e legea. Acum urmează definitivarea”, a explicat avocatul Ioan Todan pentru aceeași sursă.