Acestea sunt concluziile preliminarii la care au ajuns medicii legişti după efectuarea necropsiei trupului neînsufleţit al micuţei de patru ani. O concluzie finală va fi trasă însă abia după ce vor fi efectuate toate examinările necesare
Potrivit Bistriteanul.ro, o anchetă se face şi la Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud şi la fel şi în spitalele din Năsăud, Bistriţa şi Cluj unde micuţa a fost consultată. Vezi aici detaliile cazului care a socat intreaga tara
„Medicii legişti au fosmulat concluziile preliminare conform cărora decesul s-a datorat şocului toxico – septic, însă urmează a fi făcut raportul medico – legal în care va fi precizată cauza decesului numai după documentarea cazului şi efectuarea examinărilor complementare ce se impun”, se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Antonela Gorgan.
Impresionaţi de drama prin care trec părinţii Antoniei, zeci de năsăudeni protestează în faţa spitatului „George Trifon” din Nasaud. Aceştia protestează împotriva sistemului sanitar, al celor care se ocupă ce spitale şi de gestionarea fondurilor pentru sănătate dar şi impotriva medicilor despre care protestatarii spun că nu se implică suficient.
Ovidiu Maximilian