Antonia a trecut prin clipe de coșmar cu puțin timp înainte să susțină un concert, în urmă cu aproximativ trei ani. Artista a fost informată că bunicul ei, la care ținea enorm, s-a stins din viață, însă chiar și în acele condiții a urcat pe scenă. La final, mulți dintre fani au pus-o la zid pentru că nu a rămas să facă poze cu ei. Niciunul nu a știut, însă, ce se petrece în sufletul ei.
Antonia a primit vestea că bunicul ei a murit în timp ce se afla în drum, spre locația unde avea programat un concert. A fost, însă, nevoită să susțină reprezentația, chiar dacă era la pământ din punct de vedere emoțional.
În cadrul podcastului găzduit de Amalia Năstase, Antonia a mărturisit că știa că bunicul ei nu va mai rezista mult, fiind grav bolnav, însă nu s-ar fi așteptat să primească tristul anunț chiar atunci, spera să-l mai vadă măcar o dată.
“Acum doi, trei ani, când eram în drum spre concert în Galați, am primit vestea că a murit bunicul meu. Eram terminată, am fost implicată cu mama să ajut, știam că o să se stingă, dar nu atât de repede. Nu aveam încotro, trebuia să fiu pe scenă”, a povestit Antonia.
Cu durere în suflet, Antonia a urcat pe scenă și a susținut concertul. După ce a terminat, s-a dus direct la mașină pentru a fi lângă familia ei în acele clipe cumplite. Ulterior, artista a fost criticată de fani pentru că nu a stat la poze și autografe după reprezentație. Nimeni nu s-a gândit că poate ar avea un motiv serios pentru care trebuie să plece fără să-și salute admiratorii.
“Am văzut cât de răi pot fi oamenii. Eu în seara aia nu am rămas să fac poze. N-am dat explicații, am sărit direct în dubă și am plecat. Am primit mesaje să-ți fie rușine că n-ai stat să faci poze, că am stat cu copilul în brațe în frig…”, a mai povestit Antonia.
(NU RATA: ANTONIA, LA PRIMA APARIȚIE DUPĂ MOARTEA BUNICULUI SĂU, FĂRĂ HAINE DE DOLIU)