Nu este un secret că prezentatorul de la radio este un mare fan al artistei, mai ales că de câte ori a avut ocazia a spus acest lucru şi a lăudat-o în toate modurile şi chipurile.
Cu toate astea, de la un timp, cei doi par să fie din ce în ce mai apropiaţi, iar fotografiile pe care Daniel le postează pe reţelele de socializare stau drept dovadă.
Aşadar, într-una dintre fotografii o pupă, iar în dreptul imaginii notează: „Pe cine pup yo aici?:) Scuze, nu m-am putut abtine:)) E sora mea jaidameza”.
În alta, în care o îmbrăţişează călduros, scrie: „Ce frumos e acasă la părinţii Antonelei! Iar mama Antoniei face nişte sarmale delicioase. Mulţumesc doamnă şi sper că v-au plăcut florile de la mine”.
Iar în ultima, şi cea mai recentă, Buzdugan scrie: „Un sendviş şi-o lumânare cu românca cea mai tare :)) Aseară absolutamente întâmplător m-am întâlnit cu Antonela în centrul isteric.
Asta-i prea de tot – de două ori într-o zi? Nu-mi place centrul isteric! Antonela da, dar nu-i treaba mea”.
Nu ştim dacă toate aceste reuniuni dintre cei doi pot duce spre începutul unei relaţii de iubire sau a uneia de prietenie, cert este că Daniel e un om căsătorit, iar gurile rele sunt de părere că doamna Buzdugan nu e foarte încântată de aceste „ieşiri”.
Voi ce părere aveţi?