Mijlocaşul Paul Anton s-a arătat deranjat de ura pe care oltenii o au pe Dinamo. La finalul meciului de la Severin, încheiat 2-2 între CSU Craiova şi Dinamo, Paul Anton a spus că nu e normal ca în fotbal să existe o asemenea ură din partea oltenilor pe câini.
„E normal să-şi încurajeze echipa, dar nu e normal să fim înjuraţi aşa. Nu ştiu dacă atunci când vin la Bucureşti sunt înjuraţi aşa cum păţim noi aici. Această rivalitate trece la nivel de ură, nu cred că e frumos. Nu cred că oltenii au parte de această ospitalitate când vin la Bucureşti”, a declarat Paul Anton după meci.
Autor: Cristi P.