Anton Achiţei a încercat să se sinucidă! Cum a fost găsit cântăreţul de muzică populară într-un hotel din Suceava

Publicat: 02/12/2019 | 08:28

Interpretul de muzică populară Anton Achiţei (73 ani) a încercat să se sinucidă într-o cameră de hotel, vineri noaptea, 29 noiembrie. Artistul se afla la Suceava pentru a înregistra câteva melodii, când a decis să îşi ia viaţa.

Anton Achiţei s-a cazat la un hotel, iar, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie s-ar fi dus în baie şi s-ar fi tăiat cu o lamă la încheietura şi în zona antebraţului mâinii stângi. Cu toate că a sângerat destul de mult, cântăreţul a supravieţuit. El s-a speriat şi si-a sunat un prieten căruia i-a povestit ce a făcut. Interpretul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”, unde a fost diagnosticat cu sindrom depresiv.

Surse neoficiale susţin, potrivit adevarul.ro, că Achiţei ar fi refuzat să accepte internarea în Secţia de Psihiatrie şi a fost internat pe o altă secţie ca să primească îngrijiri medicale. În perioada următoare, el va fi expertizat psihiatric.

Anton Achiţei a activat câţiva ani în cadrul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” al Consiliului Judeţean Suceava, după care s-a mutat în Bacău.