Daniel Popescu, Medic ginecolog Modul de contraceptie cu pilule este indicat dupa varsta de 15-16 ani, dar numai dupa un control medical de specialitate. Foarte multe adolescente utilizeaza contraceptia cu pilule la sfatul prietenelor sau din propria initiativa, fara sa-si dea seama de consecintele care pot aparea. Daca persoana respectiva are o boala de ficat sau de sange care nu a fost diagnosticata, luand aceste anticonceptionale sub forma de pilule poate sa determine agravarea bolii. O alta infectie periculoasa se poate produce la nivelul colului uterin, virusul Papiloma uman (HPV). La o femeie care are aceasta infectie si administreaza anticonceptionale orale, creste foarte mult riscul de cancer de col uterin. Trebuie stiut ca anticonceptionalele sunt contraindicate fumatoarelor. In caz de urgenta femeile pot sa foloseasca pilula de a doua zi, care este o contraceptie de urgenta si nu poate fi utilizata pe o perioada lunga de timp (maximum 2-3 utilizari pe an).