Antena 1 le-a închis emisiunea chefilor Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Doar două sezoane a durat „Iadul Bucătarilor”
La momentul actual, emisiunea Chefi la Cuțite a ajuns la cel de-al 12-lea sezon. Însă, înainte ca Antena 1 să dea lovitura cu această emisiune, cei trei bucătari au apărut într-un alt show culinar, la aceeși stație TV. Este vorba despre Iadul Bucătarilor, o emisiune care a rulat doar două sezoane și care, în cele din urmă, s-a dovedit a fi un experiment nereușit. Emisiunea și-a tras „cortina” după ultimul sezon din 2015. Detaliile se regăsesc mai jos, în articol.
Emisiunea Chefi la Cuțite, ajunsă la sezonul 12, a înregistrat un real succes, până la momentul actual. Înainte de succesul înregistrat cu Chefi la Cuțite, cei trei bucătari au avut parte și de o experiență mai puțin plăcută. După ce au făcut istorie la Pro TV, jurizând emisiunea MasterChef, cei trei au trecut în tabăra adversă, la ordinul Monei Segall, femeia din spatele celor mai importante producții ale trustului din Pache Protopopescu.
Iadul Bucătarilor, experimentul nereușit de la Antena 1
Înainte ca actualul show culinar să capteze atenția telespectatorilor și, implicit, a participanților, o altă emisiune și-a încercat norocul pe piață. Este vorba despre Iadul Bucătarilor. La Antena 1, drumul celor trei chefi nu a fost presărat cu flori. A fost nevoie de suferință și de un experiment nereușit pentru a se ajunge la formatul actual, care nu are rival în piață.
Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor a fost o producție în care Antena 1 a investit mulți bani, dar audiențele au fost departe de așteptări. Astfel, după doar doi ani, 2014 și 2015, șefii trustului Intact au închis show-ul culinar, iar Mona Segall a mai avut dreptul la o încercare în aceeași zonă, care s-a numit Chefi la Cuțite. Emisiunea este pe post din 2016 și a ajuns la al 12-lea sezon, bucurându-se de un real succes în rândul românilor.
Ce spuneau jurații de la Chefi la Cuțite despre formatul original în care apare Gordon Ramsey
Sorin Botea susține că l-a convins formatul, la vremea respectivă fiind un nou sho pe piața românească. În varianta originală apare Gordon Ramsey. De altfel, a pus preț și pe echipă.
„M-a convins formatul, este un show nou pe piața din România, dar pe care îl urmăream în varianta originală, cu Gordon Ramsey. Pentru noi este o provocare, mai ales că veți avea ocazia să vedeți ce înseamnă munca unui bucătar adevărat. La fel de importantă este și echipa, o echipă cu care noi lucrăm încă de când am intrat în televiziune, suntem o echipă sudată, funcționăm perfect împreună, iar eu sunt de părere că în orice domeniu, oricât de bun ai fi, nu valorezi nimic fără echipa ta”, a declarat Sorin Bontea, pentru Ele.ro.
Situația prezentării emisiunii Iadul Bucătarilor a venit în atenție, odată ce bucătarii au plecat de la Pro TV.
„Au fost mai mulți factori. Echipa de producție este unul dintre ei. Suntem o familie bine închegată, muncim cel mai bine în această formulă. Eu am mai spus asta, un om de unul singur nu poate face performanță, indiferent în ce domeniu activează. O echipa bună, de oameni profesioniști, îți va asigura întotdeauna calitate în ceea ce faci. Pentru asta e făcută echipa și pentru asta eu îmi iubesc atât de mult echipa. În plus, îmi doream mult să fac acest format și recunosc că simțeam nevoia unei noi provocări. Show-ul este unul spectaculos, cei care au urmărit variantele din străinătate știu la ce mă refer”, a spus Florin Dumitrescu.
„Motivele sunt mult mai multe în realitate… Segall, Bontea, Dumitrescu sunt doar trei dintre ele… iar numele show-lui spune tot”, a declarat Cătălin Scărlătescu.