Antena 1, amendată aspru de CNA pentru două momente care au avut loc la emisiunea iUmor

Publicat: 14/07/2020 | 17:41

Antena 1 a fost amendată de Consiliul Național al Audiovizualului pentru două momente de neiertat difuzate la emisiunea iUmor în urmă cu câteva săptămâni.

Într-o ședință susținută de curând, CNA a semnalat două mari greșeli care au apărut pe postul Antena 1 în urmă cu câteva săptămâni. În una dintre ele apare o tânără costumată în măicuță, care susține un număr de stand-up Comedy. Potrivit Cosiliului, ea a folosit un „limbaj trivial” și a spus:

– La mânăstire nu mă poate obliga nimeni să fac sex, doar nu sunt un copil

– Așa e la mânăstire. De multe ori trebuie s-o iei de jos

– Ce mult aș fi vrut ca Iisus să fie și el român. Da’ el n-avea cum să se nască în România pentru că aici dintotdeauna a fost foarte greu să găsești o virgină

Cel de-al doilea moment sancționat de CNA îl prezintă pe un tânăr care își coase buzele cu un ac în fața camerelor de luat vederi.

Momentul a intrat în atenția Consiliului pentru că legea interzice difuzarea la televizor a unor momente de „mutilare sau automutilare” (în afară de ficțiune sau documentare).

– După vizionarea momentului la CNA, Nicolaie Bălașa (vicepreședintele CNA) a spus: „Mă întreb, unde-i umorul în toată chestia asta?”

Radu Herjeu, cel care a și propus sancțiunea, și-a motivat decizia în ședință.

„Chiar dacă nu se vede cum își bagă acul, dar are buzele… Impactul e același. Impactul e la ce-și imaginează omul ce ar simți dacă și-ar coase buzele. Nici eu nu văd ce legătură are cu umorul.

Momentul de așa-zis umor al măicuței mi se pare trivial. Cred că tușa de trivialitate e și mai groasă când ea e îmbrăcată în măicuță și face astfel de glume”, a punctat Herjeu.

Norina Ionescu, reprezentanta Antena 1 la CNA, a luat apărarea postului Intact Media.

„Legat de rapoartele de la iUmor, de-a lungul mai multor sezoane de iUmor au fost prezentate numere șocante și excentrice. Ele au fost susținute de persoane avizate: magicieni sau fachiri.

Au fost date avertizări, chiar de prezentatorul Dan Badea. N-am văzut realmente cum își cosea gura personajul respectiv.

Concurenții în finală nu sunt cenzurați decât în limitele a ceea ce poate fi dat la TV. E o diferența mare între ce se întâmplă în sălile de stand-up și ceea ce se dă la televizor”, a afirmat aceasta.

Postul de televiziune Antena 1 trebuie să plătească 5.000 de lei pentru cele două momente difuzate.

Legislație – Codul audiovizual

Art. 17 – În intervalul orar 6,00 – 23,00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune şi filmele documentare, care conţin descrieri, reconstituiri sau reprezentări ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale sau ale actelor de violenţă domestică ori ale violurilor sau promovarea practicilor oculte

Art. 18 – (1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 – 23,00 producţii care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen;

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult