Antena 1 a pus cruce unei emisiuni de succes. Decizia Monei Segall a fost luată înainte de plecarea la filmările pentru America Express 2024
Filmările pentru emisiunea lui Nea Mărin, de la Antena 1, care odinioară deja finalizate, nu au început încă. De aici și suspiciunea că proiectul de mare anvergură, care a înregistrat în fiecare sezon audiențe record, ar fi fost scos din grila de programe. CANCAN.RO a a aflat ce se va întâmpla cu emisiunea în viitor și de ce filmările au fost anulate momentan.
Îndrăgita vedetă TV, Nea Mărin, Marin Barbu pe numele său real, a cutreierat țara-n lung și-n alt, cu emisiunea sa, care a debutat în urmă cu 14 ani sub titulatura de „Serviți vă rog”, și care apoi a devenit, la Antena 1, „Poftiți pe la noi”.
Avându-i alături și pe Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, precum și vedete bine alese, glumele lui Nea Mărin și sarcinile la care i-a supus pe concurenți au constituit „sarea și piperul” emisiunii.
Dispărută însă din grila Antenei 1 de ceva timp, fără a se mai bucura de vreo promovare ulterioară, au apărut și suspiciunile privind scoaterea show-ului de pe post. Mai ales că principalii protagoniști sunt încă în vacanță, iar filmările nu au fost reluate. S-a speculat chiar că totul are legătură și cu faptul că Nea Mărin urmează să se pensioneze.
Filmările, amânate din cauza show-ului… America Express
CANCAN.RO a aflat însă care e motivul real pentru care s-a ajuns la această situație. Totul are legătură cu un alt show bine poziționat al Antenei 1, „America Express” și cu producătoarea acestuia, nimeni alta decât Mona Segal.
„Mona Segall a fost plecată cu America Express. De aceea, filmările vor fi reluate în toamnă. Show-ul va continua, nu se pune problema scoaterii sale din grilă”, a declarat o sursă din trustul INTACT, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
(CITEȘTE ȘI: NEA MĂRIN, DEZAMĂGIT DE AUTORITĂȚI. CE A PĂȚIT VEDETA ANTENEI 1, ÎN DRUM SPRE POIANA BRAȘOV: „NIMENI NU A VENIT SĂ NE ANUNȚE”)
Cum se menține în formă la 64 de ani
La 64 de ani, Nea Mărin este încă plin de energie. Nepoții îl țin în formă, la fel ca și stilul său sănătos de viață. Vedeta TV mărturisdea pe marginea acestui subiect este foarte atent la alimentația sa, nu mai mănăncă porc de mai bine de 25 de ani și zilnic face mișcare fizică.
„Dimineața mă trezesc, mănânc micul dejun, o roșie, un ardei, un castravete, brânză. Apoi îmi duc nepoții la școală. După care merg la bazin, fac mișcare în apă cam 40 de minute.
După îmi iau bicicleta, mă duc să mă plimb prin parcul IOR. Ajung acasă, servesc prânzul, mă odihnesc și îmi reiau activitatea de bunic.
Referitor la alimentație, de 25 de ani nu mai mănânc carne de porc”, a dezvăluit, recent, vedeta TV pentru Antena Stars.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.