Antena 1 a dat lovitura, iar CANCAN.RO are toate detaliile. Ce surpriză! Roxana Ciuhulescu și soțul ei, Silviu Bulugioiu, sunt noii concurenți de la America Express 2024

Publicat: 05/04/2023 | 23:40

Se cunosc deja cuplurile care, în luna iunie, se vor aventura într-o nouă ediție a show-ului de supraviețuire, America Express. Printre acestea se numără și câteva familii celebre, care vor renunța la confortul de acasă pentru a trăi, probabil, experiența vieții lor. CANCAN.RO are toate amănuntele.

Nici nu s-a stins, încă, ecoul ediției a 5-a a show-ului America Express, Drumul Împăratului, câștigat de Cătălin Bordea și Nelu Cortea, care în finală le-au învins pe Andreea Bălan și Andreea Antonescu, căci alte cupluri celebre se pregătesc să plece, în luna iunie, în aventura vieții lor. Printre primele vedete care au acceptat provocarea, pe lângă Tavi Clonda și Gabriela Cârstea, se află și Roxana Ciuhulescu și soțul său, Silviu Bulugioiu.

Roxana Ciuhulescu și soțul său se numără printre cuplurile ce vor pleca la America Express. (Foto: Facebook)

Va participa la America Express alături de soț

Contactată pe marginea acestui subiect, vedeta cu cele mai lungi picioare din România a evitat să confirme sau să infirme informația CANCAN.RO. Fosta prezentatoare tv nu a ascuns, însă, faptul că la un astfel de show nu ar pleca însoțită decât de soțul său, Silviu Bulugioiu, și că nu o sperie faptul că va trebuie să mănânce fel de fel de insecte.

„Fiecare face câte un compromis în momentul în care se duce la o asemenea emisiune. Dacă aș merge la un show gen America Express, m-aș duce doar cu soțul meu. Nu cu altcineva. Cu siguranță aș face față”, ne-a spus Roxana Ciuhulescu.

(Citește și: ROXANA CIUHULESCU, DESPRE FOSTUL SOȚ, LA CINCI ANI DE LA DIVORȚ. “S-A RECĂSĂTORIT CU O JAPONEZĂ, CHIAR DE ZIUA MEA” + CE RELAȚIE ARE AFACERISTUL CU FIICA LOR)

Și-a schimbat impresia față de CRBL

Deși e angajată în Ministerul Tineretului și Sporturilor, vedeta a participat, în urmă cu mai bine de un an, și la show-ul celebru de la postul rival, PRO TV. Ea a fost nevoită, însă, să plece de la Survivor din cauza unei accidentări de pe urma căreia a avut luni bune de tras și după întoarcerea în țară. Cu ocazia acestei emisiuni, Roxana și-a schimbat radical poziția față de CRBL, cu care a avut dispute aprinse în săptămânile petrecute în Republica Dominicană.

„Nu am fost vreodată prieteni, deși aveam o anumită stimă pentru el, ca artist. În fiecare an îi ziceam ne-a mai spus vedeta.

(Nu rata: ÎN CE A INVESTIT ROXANA CIUHULESCU BANII PE CARE I-A ÎNCASAT LA „SURVIVOR”: „ÎN SFÂRȘIT”)

„Mi-e dor de televiziune”

Totodată, Roxana Ciuhulescu nu ne-a ascuns faptul că îi este dor de televiziune. Ea s-ar întoarce din nou pe sticlă, la ani distanță de când a prezentat emisiunea PRO Motor de la PRO TV:

„M-aș întoarce oricând, mi-e dor de televiziune. Mi-ar plăcea o emisiune sport, auto sau de divertisment”.

„N-am fost cu ei la niciun casting”

Deși este mama a doi copii, Ana, din căsnicia cu Mihai Ivănescu și Cezar, băiețelul pe care-l are cu Silviu Bulugioiu, Roxana nu-și face grijă în privința acestora. Ea știe că ei rămân pe mâini bune. Asta pentru că mama sa o ajută mereu când are nevoie. Vedeta a evitat tot timpul să-și expună copiii în lumina reflectoarelor. Și nici nu are de gând să facă asta în viitorul apropiat.

„E și mama care stă cu ei, atunci când suntem plecați. Sunt de principiul că nu vreau să-mi folosesc copiii în filmări. Copilăria lor trebuie să rămână copilărie. Ai mei nu sunt mai cu moț decât alții. N-am fost cu ei la niciun casting. Ei trebuie să-și aleagă ceea ce vor”, a adăugat Roxana Ciuhulescu.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.