Ei sunt ”olimpicii” României la dansuri populare!

Publicat: 09/04/2018 | 21:41

„Cununa Bărăganului” este numele celui mai tânăr ansamblu de dansuri populare din județul Ialomița. Există în comuna Săveni și este alcătuit din copii și tineri de toate vârstele. Pentru fiecare dintre ei, tradiția și folclorul au devenit o adevărată pasiune. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea lor inedită. (VEZI ȘI: ”FABRICA DE TRUBADURI” DE PE MALUL DUNĂRII)

În timp ce alți copii și tineri de-o vârstă cu ei butonează de zor tabletele electronice și telefoanele inteligente sau pierd vremea pe străzi, membrii ansamblului de dansuri populare „Cununa Bărăganului” repetă de zor în sala Căminului Cultural din Săveni.

Spațiul larg este invadat de sunetul pașilor care lovesc energic scena, dar și de chiuiturile dansatorilor. Îmbujorați, băieții și fetele își dau mâinile, se rotesc în horă și strigă tare, ca și când ar fi în mijlocul unei petreceri câmpenești adevărate.

„E meritul lor că și-au dorit să învețe”

Dansatorii nu exersează doar îmbrăcați în costume populare

Daniel Dinu este profesorul de dans al tinerilor din Săveni care au ales să ducă mai departe tradiția populară. Îi privește cu atenție de pe margine și intervine cu explicații atunci când este cazul.

„Mă uit la ei și nu-mi vine să cred cât de departe au ajuns. Să știți că nu este meritul meu, este doar meritul lor pentru că s-au implicat și și-au dorit să învețe și să devină din ce în ce mai buni”, spune profesorul de dans al ansambului „Cununa Bărăganului” din comuna ialomițeană Săveni. (NU RATA, AICI: EXISTĂ UN SAT DIN ROMÂNIA UNDE TINERELE ÎNVAŢĂ SĂ FIE GOSPODINE. ŞCOALA DE NEVESTE)

Profesioniștii dansului popular

Ansamblul, la Târgul de turism de anul trecut

Tentațiile din afara scenei par că nici nu mai contează atunci când orele de repetiție încep. Dansatorii uită de tot și de toate atunci când se aude muzica. Luminița Ștefan și Mihai Coman sunt printre cei mai mici dansatori. Amândoi visează cu ochii deschiși să devină apreciați la toate concursurile dedicate tradițiilor folclorice. Știu că este mult de muncă pentru a obține aceste performanțe, dar cu toate acestea sunt printre cei mai implicați membri ai ansamblului din care fac parte.

„Mie îmi place foarte mult să dansez Muntenia. La început mi-a fost greu să-l învăț, dar acum știu toți pașii și îmi este foarte ușor cu el. Îmi place să fiu aici și să dansez alături de colegii mei de dansuri. Este foarte frumos  și le recomand tuturor copiilor din sat să vină cu noi”, spune Luminița.

Au luat marele premiu

Tinerii din ansamblul folcloric sunt „abonați” la premii

Cea mai mare realizare a ansamblului de dansuri populare din comuna Săveni este premiul I obținut la ediția de anul trecut a festivalului internațional de folclor  „Zărzărică Zărzărea”. (VEZI ȘI: E DE MESERIE ”ȚÂPURITOARE”! CÂȘTIGĂ BANI DIN STRIGĂTE LA NUNȚI ȘI BOTEZURI…)

Evenimentul organizat la Slobozia este unul dintre cele mai importante de acest gen, în fiecare  an bucurându-se de prezența a zeci de ansambluri folclorice din întreaga Europă. Chiar dacă cei mai mulți participanți au o experiență îndelungată în domeniu, focloriștii „Cununei Bărăganului” au reușit să le fure marele premiu și să impresioneze juriul cu prestația lor.

„Este o mare realizare pentru noi acest premiu.  Nici nu ne așteptam să-l obținem, dar ne-am bucurat că l-am primit. Ne motivează să mergem mai departe, iar copiii au fost foarte încântați și vin cu drag la repetiții pentru că știu că doar dacă sunt bine pregătiți vor avea parte de succese în cadrul concursurilor de dansuri la care participă”, a mai spus profesorul Daniel Dinu. (CITEȘTE AICI: SE ÎNTÂMPLĂ ÎNTR-UN LABORATOR DIN SLATINA. MATERNITATEA DE ROBOŢI)