Gala Mari Sportivi ProSport 2023 a avut loc pe data de 28 noiembrie, în cadrul evenimentului fiind premiați cei care au triumfat în lumea sportului în acest an și prin rezultatele lor au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
ProSport a simțit nevoia să le aducă un omagiu celor care trudesc zilnic pentru a fi cei mai buni și care luptă pentru a cuceri o medalie olimpică pentru România.
Din această categorie a făcut parte și performanța lui Annaliesse Drăgan. Vara aceasta, tânăra de 18 ani și-a asigurat biletul la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce s-a clasat pe locul 17 în calificări la individual compus, la Campionatele Mondiale de gimnastică ritmică de la Valencia, în ciuda faptului că a concurat cu o durere infernală la gleznă.
„Durerea o am de câţiva ani, am învăţat să lucrez cu durere, la concurs a fost groaznic. Când intru pe covor, adrenalina mă face să nu simt nimic, dar apoi, la final, încep durerile”, a mărturisit Annaliese Drăgan, după ce a obținut calificarea la Jocurile Olimpice.
Odată cu acest succes, sportiva și-a îndeplinit un vis: „Am venit pentru că vreau să ajung cât mai departe se poate în gimnastica ritmică. Visul meu e să particip la Jocurile Olimpice”, declarara Annaliesse Drăgan anul trecut.
Din păcate, sportiva nu a putut fi prezentă la Gala ProSport pentru a-și ridica premiul. A fost nevoită să recurgă la o intervenție chirurgicală la glezna stângă, pentru a fi sigură că vara viitoare, la Jocurile Olimpice de la Paris, va fi 100% din punct de vedere fizic pentru a se lupta pentru o medalie olimpică.
„Mulțumesc, ProSport, pentru nominalizare! Este o mare onoare să fiu premiată alături de cei mai distinși sportivi ai României. Din păcate, nu pot fi prezentă la acest eveniment din cauza unor probleme de sănătate.
Am început pregătirile pentru anul viitor, ce au inclus o intervenție chirurgicală la glezna stângă. O problemă cu care m-am luptat în ultimii ani. Intervenția și perioada de recuperare m-au împiedicat să fiu acolo.
Sunt profund recunoscătoare pentru această nominalizare și vă mulțumesc din toată inima!”, a declarat Annaliese Drăgan, în mesajul video care a fost difuzat la Gala ProSport.
Premiul a fost înmănat de reactorul-șef adjunct Bogdan Savin. Mândru de realizările sportivei, jurnalistul a ținut să menționeze că performanțele lui Annaliese Drăgan au avut și vor avea întotdeauna un loc de cinste pe site-ul ProSport.
„Felicitări! Aș avea un scurt mesaj să-i spuneți. Îi mulțumim pentru muncă, determinare, dăruire, pentru că toate aceste atuuri au făcut ca ea să ajungă acolo. Să știți să în presă există un cuvânt, se numește «main», se referă la articolul principal. Îi rezervăm un articol principal pe site-ul ProSport”, a fost mesajul transmis de Bogdan Savin, redactorul-șef adjunct de la ProSport.
Chiar dacă Annaliese Drăgan nu a fost prezentă pentru a-și ridica trofeul binemeritat, tânăra a fost reprezentată de Irina Deleanu. Când i-a ridicat premiul, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică a ținut să menționeze că Annaliese a stopat o secetă de 8 ani fără participare la Jocurile Olimpice pentru disciplina pe care o conduce.
De asemenea, Irina Deleanu este recunoscătoare pentru tot sprijinul și susținerea pe care gimnastica ritmică a primit-o în ultimul timp.
„Bună seara tuturor! Atât eu, cât și Annaliese, vă mulțumim extraordinar de mult pentru acest premiu. Ea este foarte emoționată că a fost nominalizată pentru această gală printre numele mari ale sportului românesc.
Suntem extrem de onorați că reprezentăm și noi România cu gimnastica ritmică la Jocurile Olimpice de la Paris. Este o calificare pe care o așteptăm de 8 ani. Și iată că, împreună cu Annaliese Drăgan, am reușit această calificare.
Mulțumim tuturor care ne-au susținut și sper să avem o prestație frumoasă la Paris. Hai, România”, a spus Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.