Anna Lesko, la cei 37 de ani, se poate lăuda cu aspectul său fizic, care stârneşte adesea invidia femeilor, dar mai ales admiraţia bărbaţilor, dar şi cu o carieră stabilă în ultimii zece ani. Chiar dacă are o sarcină la activ, moldoveanca de peste Prut a revenit într-un timp foarte scurt la silueta care a consacrat-o şi se pare că vedeta are şi un mic secret prin care reuşeşte să se menţină în formă.
CANCAN.ro, site-ul nr 1 din România, a filmat-o pe cântăreaţă în timp ce împărţea un bol de ciorbă. Anna Lesko şi prietena ei s-au retras într-un colţ al restaurantului de peşte din Piaţa Dorobanţi şi au mâncat din …. acelaşi castron. Cele două nu păreau deranjate sau reţinute, chiar dacă cei din jur se uitau lung. În acest fel au avut numai de câştigat, au mâncat mai puţin, au economisit timp, dar şi până la urmă…bani.
Se declară o femeie împlinită
Anna Lesko născut în urmă cu mai bine de doi ani un băieţel, prin cezariană la maternitatea Polizu. Vedeta a ţinut multă vreme secret faptul că este însărcinată, de aceea vestea că aşteaptă un copil a surprins pe toată lumea. Până şi iubitul ei a aflat destul de târziu că va deveni tătic.
Dar acum, cântăreaţa se declară o femeie fericită şi împlinită, de când l-a adus pe lume pe băieţelul ei, viaţa artistei s-a schimbat complet şi a devenit o prioritate în viaţa sa.
„De când îl am pe Adam, viaţa mea s-a schimbat complet, acum totul se învârte în jurul lui. Practic, este universul meu. Nu mi-am imaginat niciodată cât de frumos este să fii mamă, ceea ce simţi este incredibil, nimic nu este mai important decât copilul meu“, a povestit Anna Lesko.
Cunoscută ca o adevărată bombă sexy pe scenele româneşti, cântăreaţa originară de peste Prut, a avut relaţii numai cu oameni potenţi financiar. Ascensiunea ei în showbiz-ul autohton a fost susţinută puternic la început de Irinel Columbeanu, pe atunci logodnicul ei.
Anna Lesko a avut o relaţie lungă cu Irinel Columbeanu. Cei doi s-au cunoscut în 1996. În acea perioadă, basarabeanca era dansatoare într-o trupă de balet. Între cei doi s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste care a durat opt ani. Deşi apropiaţii cuplului ar fi putut paria că vor fi martori la nunta lor, Anna Lesko şi Irinel Columbeanu nu au ajuns în faţa altarului. Relaţia lor s-a terminat în 2004 rămânând însă în bune relaţii.