Anna Lesko și-a ascuns sarcina timp de aproape 8 luni. Care este motivul

Publicat: 06/04/2022 | 13:41
Anna Lesko și-a ținut sarcina ascunsă

Anna Lesko a devenit mamă pentru prima dată la 35 de ani, iar sarcina a  ținut-o ascunsă până aproape în luna a opta. Adam, fiul pe care i l-a dăruit lui Adrian Neniță, a venit pe lume pe 30 martie 2014. Află de ce nu a vrut vedeta să se afle că este însărcinată.

Invitată recent în cadrul unei emisiuni TV, Anna Lesko a vorbit despre decizia de a ascunde sarcina timp de aproape opt luni. Adam, primul și singurul ei copil, are acum vârsta de 8 ani, iar artista are o relație specială cu băiatul ei.

CITEȘTE ȘI: ANNA LESKO, FĂRĂ LENJERIE INTIMĂ? ARTISTA A ÎNCINS MINȚILE ADMIRATORILOR

Motivul pentru care Anna Lesko și-a ascuns sarcina

Anna Lesko a povestit, astfel, despre momentul în care a aflat că este însărcinată. Vedeta a simțit să ascundă de ochii curioșilor fericitul eveniment. Motivul pentru care a luat această decizie a fost teama de stres și de presă.

”Aceste ținute au fost create pentru momentul în care eram însărcinată cu Adam. La 7 luni am dezvăluit. Nu se vedea absolut nimic. Nici dansatoarele nu s-au prins.

Toată lumea trebuia să nu știe. Ecografiile le făceam la Chișinău, a fost o poveste ca să țin această sarcină în secret. Este o măiestrie să canalizezi atenția de la o burtică. Am făcut 7 concerte în noaptea de revelion în această ținută, nu te prindeai. Mi-a fost foarte frică de stres, de presă.

Am vrut să mă feresc. După ce s-a aflat, în luna a 8-a, a trebuit și să refuz evenimente pentru că erau foarte multe”, a declarat cântăreața, în platoul emisiunii.

Ce i-a spus Anna Lesko băiatului ei când s-a despărțit de tatăl lui

Artista a mai vorbit și despre perioada în care ea s-a despărțit de tatăl copilului, pe nume Adrian Neniță. Așadar, la vremea aceea, Anna Lesko a fost nevoită să poarte o discuție serioasă cu Adam, fiul ei, atunci când a decis să se despartă de Adrian.

„Discuția aceasta a fost extraordinar de scurtă. A fost o discuție care nu a pus accent cu caracter dureros. I-am explicat: Iubirea vieții mele, tati și cu mami te iubim enorm și așa va fi pentru tot restul vieții. Noi, adulții, avem niște situații. Și de ce tu să participi la aceste situații? Ele se înmagazinează în subconștientul tău. E un copil care nu a suferit, nu suferă, nu pune întrebări”, a mărturisit Anna, în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”.

VEZI ȘI: ANNA LESKO, PRIMA REACȚIE DESPRE PRESUPUSA RELAȚIE CU GABI BĂDĂLĂU. “INDIGNAREA ESTE MULT PREA MARE. AM CONSTATAT CĂ…”

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult