Anna Lesko, accident cumplit în vacanță. A căzut într-o râpă de 20 de metri. Când s-a întâmplat
Anna Lesko este una dintre cele mai dezinhibate artiste din showbiz-ul românesc, fiind recunoscută pentru ipostazele provocatoare în care se pozează. Nu doar că se fotografiază, dar împărtășește și cu prietenii virtuali imaginile incitante, iar privitorii sunt încântați când văd postările artistei.
Puțină lume știe, însă, că Anna Lesko a renunțat total la sporturile de iarnă. Totul din cauza unui accident pe care l-a suferit în timpul unei vacanțe la schi, în Franța. Atunci, frumoasa basarabească a căzut într-o râpă adâncă de 20 de metri și a revenit în România cu mâna în ghips și extrem de dezamăgită.
A fost momentul în care Anna Lesko a renunțat la schi, dar a continuat, totuși, să meargă la munte. Apoi, câțiva ani mai târziu, vedeta s-a întâlnit cu un urs, reușind să scape fără nicio zgârietură datorită faptului că era bine documentată cu privire la cum trebuie să te protejezi în astfel situații.
Acele episoade au făcut-o să evite, pe cât posibil, excursiile la munte și a devenit adepta excursiilor exotice, indiferent de anotimp.