ANM: Temperaturi de -38 grade Celsius. Cea mai cruntă lună februarie din istoria României
Februarie este luna în care în țara noastră se produc cele mai multe episoade cu viscol și zăpadă abundentă dintre toate lunile de iarnă. Cu toate că ANM anunță un februarie 2020 primăvăratic, lucrurile nu au stat așa din punct de vedere istoric.
Temperaturi extreme foarte scăzute s-au înregistrat, de exemplu, în anii: 1985, 1954 , 1929, 2012. Anul 1954 s-a remarcat nu numai prin temperaturi minime foarte scăzute ci şi prin căderi masive de zăpadă şi viscole ce au afectat mai ales jumătatea de sud a ţării. Temperatura minimă absolută din februarie, în România, este -38,0ºC şi a fost înregistrată în data de 10 februarie 1929, la staţia meteorologică Vf. Omu. Tot în acelaşi an, în perioada 9-11 februarie s-au înregistrat minime absolute la 24 de staţii meteorologice, dintre care mai amintim: Joseni (cu denumirea de Gheorghieni în 1929) -35,0ºC şi Predeal, -33,8ºC. La Bucureşti, minima absolută este de -30,2ºC, înregistrată în 6 februarie 1954, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi.
Totodată, nu trebuie uitat nici „Marele Viscol” aşa cum a rămas în istorie prima săptămână din luna februarie a anului 1954. Atunci, vântul în rafale a atins 126 km/h în Capitală, iar troienele au ajuns atunci chiar şi la 5 metri înălţime în sud-estul ţării. În Bucureşti, tramvaiele au rămas înțepenite zile întregi în mormanele de zăpadă, iar militarii au fost cei care au lucrat zi şi noapte la deszăpezire.