Sărbătorile Pascale sunt așteptate cu nerăbdare, în fiecare an, de toți credincioșii ortodocși. Trecând peste tradiții, atât la nivel spiritual, cât și la nivel culinar, un factor important în această ”ecuație” îl reprezintă, firește, vremea. Anul acesta, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe data de 19 aprilie, iar mulți români sunt curioși să afle cum va fi vremea în ziua respectivă.
Conform primelor informații făcute publice de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie, s-a transmis că perioada Sărbătorilor Pascale va fi caracterizată printr-o vreme frumoasă, temperaturile putând ajunge până la 19 grade Celsius. Nopțile vor fi ceva mai reci – înregistrându-se în jur de 12 grade Celsius -, iar precipitațiile destul de slabe din punct de vedere cantitativ.
Potrivit acuweather.com, perioada 18-21 aprilie este una în care vom avea parte de zile cu cer mai mult senin, însă nu vor lipsi nici intervale orare în care cerul va fi înnorat. Temperaturile se vor situa între 17 și 21 de grade Celsius, ziua cea mai caldă a intervalului fiind 21 aprilie. Dar nu va lipsi nici ploaia, anunță meteorologii.
Ultimele informații referitoare la vremea din perioada Sărbătorilor Pascale nu aduc vești atât de bune, totuși. E drept că prima perioadă a lunii aprilie ne va oferi temperaturi destul de ridicate, cer mai mult senin și nu vor fi înregistrate precipitații – cu excepția zilei de 14 aprilie – însă este foarte posibil să avem parte de ploaie chiar în ziua de Paște.
Pe data de 19 aprilie – în ziua de Paște -, conform estimărilor făcute de meteorologi, maxima se va situa în jurul a 17 grade Celsius, iar minima va fi de doar 5 grade Celsius. Din păcate, sunt anunțate ploi, urmând ca în cea de-a doua zi de Paște să avem parte de o temperatură mai ridicată – 19 grade Celsius. Iar ploaia nu își va mai face simțită prezența.