ANM, avertizare sumbră. România, lovită de cea mai grea iarnă din ultimii 100 de ani

Publicat: 20/11/2019 | 13:06
ANM, avertizare sumbră. România, lovită de cea mai grea iarnă din ultimii 100 de ani

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie ne aduc vești neplăcute în ceea ce privește lunile care urmează, vorbind despre o iarnă care ar putea fi cea mai grea din ultimul secol.

Efectele încălzirii globale se fac resimțite rapid, anotimpurile oferind cu totul alte temperaturi decât eram obișnuiți. Chiar dacă luna noiembrie a făcut ca mercurul termometrelor să urce peste valorile normale ale acestei perioade, urmează o răcire accentuată a vremii. Un front rece se va abate peste România, în următoarele zile, temperaturile preconizate fiind de 2-3 grade în Moldova și 5-6 grade în Muntenia. La munte, temperaturile vor coborî, constant, sub 0 grade Celsius. Sunt anunțate ploi, lapoviță și ninsoare.

Specialiștii ANM spun că iarna își va intra în drepturi la jumătatea lunii decembrie, iar iarna – conform previziunilor – ar putea să fie una foarte grea. Conform informațiilor de la ANM, nu vor lipsi episoadele de ploaie îngheţată. România a fost lovită, și anul trecut, de acest fenomen extrem, mii de maşini fiind avariate de copacii doborâţi sub greutatea gheţii. În ceea ce privește ninsorile, acestea s-ar putea prelungi până în lunile martie și aprilie, avertizează specialiștii ANM.